O minoră în vârstă de 13 ani, din comunitatea romă din Munteni, este căutată de poliţie la aproape două luni de când a fugit de acasă. Florica Stănescu a fost văzută ultima dată pe 20 mai, potrivit declaraţiilor pe care familia le-a dat, o lună mai târziu, la postul de poliţie din comună, când au anunţat oficial dispariţia. Adolescenta nu a mai dat niciun semn de viaţă, iar părinţii au cerut ajutorul autorităţilor ca să o găsească. La momentul plecării de la domiciliu, minora era îmbrăcată cu o bluză cu mâneci lungi şi o fustă lungă multicoloră, port tradiţional al etniei rrome, şi era încălţată cu sandale de culoare neagră. Florica are 1,50 metri înălţime, constituţie atletică, faţa rotundă, tenul închis, ochii căprui, părul şaten, lung şi îl poartă pieptănat peste cap. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Florica din Munteni, căutată cu poliţia Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele astăzi Accident bizar în Galați! Un tânăr a fost lovit de mașină după un scandal în stradă Unde sunt amplasate radarele politiei în weekend Atenție la apă, foc și hoți! Recomandările forțelor de ordine pentru minivacanță Bărbați amendați pentru că s-au păruit în public la bâlci
Mai multe din această categorie: