Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Trei noi cazuri de pestă porcină au fost confirmate vineri dimineaţă, 16 august 2019, în judeţul Galaţi, vizate fiind animalele din două gospodării din comuna Frumuşiţa şi una din satul Brăneşti, comuna Vlădeşti. Drept urmare, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis uciderea preventivă a porcilor din cele două localităţi, interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala, interzicerea ieşirii porcilor din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA, instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

Conform comunicatului dat publicităţii de Prefectura Galaţi, la Frumuşiţa sunt înregistrate 151 de gospodării, cu un efectiv de 306 porci, iar la Brăneşti, 88 de gospodării, cu 191 de porci. Toate animalele urmau să fie ucise preventiv începând din cursul dimineţii de ieri.

Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală.

Citit 3464 ori Ultima modificare Duminică, 18 August 2019 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.