Zi liberă, cu de-a sila

Zi liberă, cu de-a sila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elevii de liceu, navetiştii, cu excepţia celor din Lupeşti, Mânzăteşti şi Pleşa, n-au putut răzbate spre Bereşti

Deşi, afară, februarie îşi arăta colţii, elevii de la ciclurile primar şi gimnazial s-au prezentat, ieri dimineaţă, la clase, în proporţie de 75 la sută. Ştiau de hotărârea luată la Bucureşti de suspendare a cursurilor pentru o zi, dar pentru că în Bereşti nu-i incomoda decât gerul şi gheţuşul s-au prezentat la şcoală. Aflat pe punctul de a decide să se ţină orele, după un telefon dat la

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi, pentru consultare, directorul instituţiei, profesorul Mihai Talaşman, le-a transmis învăţătorilor şi profesorilor de la clasele gimnaziale să trimită copiii acasă.

La ora 8.45, în perimetrele ambelor corpuri de şcoală, trotuarele erau împânzite de elevi „nici fericiţi, nici supăraţi” că se aplicase, în litera lui, ordinul ministrului de prelungire a vacanţei, din cauza ravagiilor vremii, cu o zi. 

Bereştiului i-ar fi prins bine dacă măsura luată la Bucureşti ar fi vizat şi elevii de liceu. Încercându-se, cu microbuzele, forţarea barierelor de omăt dintre Bereşti-Găneşti, Bereşti-Lupeşti şi Rădeşti-Bereşti, s-a constatat că în afara limitelor târgului viscolul lucrase întreaga noapte cu spor, troienind şoselele.

Pe alocuri, zăpadă până la brâu! Către Pleşa, nu s-a putut trece cu niciun chip dincolo de Bazinul cu Apă. De aici au fost luaţi elevii de liceu de la Lupeşti şi Mânzăteşti, înmărmuriţi de frig după parcurgerea pe jos a jumătate din distanţa până la şcoală.

Spre Slivna şi Găneşti, la fel, blocaj total: nu s-a putut înainta decât până pe Dealul Meriei, manevra de întoarcere, dificilă, fiind făcută aproape de Fântâna cu Ciutură.

Microbuzul de la Rădeşti, obligat şi el să rămână pe loc de sulurile de omăt viscolit. Din ceea ce ne-a relatat unul dintre şoferi, pentru îndepărtarea zăpezii bătute şi îngheţate este nevoie de intervenţia frezei („Cu plugul nu faci nimic”).

Ex.foto: Trimis înapoi acasă, şcolarul din fotografie, pentru că trebuia să se lupte cu ceva, s-a "luptat" cu o franzelă-sandviş pe tot drumul către domiciliu...

Citit 828 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.