Diplome bune de pus în ramă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După vacanţa intersemestrială, când s-au desfăşurat mai multe etape ale olimpiadelor naţionale, mai mulţi elevi gălăţeni s-au întors cu premii sau menţiuni.

Fizica, în lotul pentru internaţională

Conform rezultatelor de pe site-ul oficial al Olimpiadei Naţionale de Fizică, de la Constanţa, gălăţenii şi-au adjudecat un loc pe podium, prin Mihai Răcoreanu, elev la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Elevul pregătit de prof. Mihai Vasiliu a obţinut locul 2 pe ţară, la clasa a X-a. În plus, acesta a reuşit să se califice şi în lotul lărgit al României pentru participarea la internaţională.

Dintre gălăţenii fizicieni calificaţi la Naţională au mai fost recompensaţi cu câte o menţiune Adrian Gabriel Murariu (clasa a VII-a, prof. Elena Onu, Colegiul „V.Alecsandri”) şi Dorin Gabriel Clisu (clasa a IX-a, prof. Simona Tătaru, Colegiul Naţional „C.Negri”).

O menţiune pentru chimiştii din Independenţa

Pregătit de prof. Iulian Corneci, Mirel Marius Neagu, elev la Şcoala 2 Independenţa, a obţinut distincţia cea mai consistentă din lotul gălăţean calificat la chimie. Elev în clasa a VIII-a, la o şcoală din mediul rural, acesta se laudă cu Menţiunea obţinută la nivel de ţară.

Colegii lui de gimnaziu sau de liceu de la Independenţa, Colegiul „Vasile Alecsandri” sau Liceul Teoretic „Spiru Haret” au fost răsplătiţi cu menţiuni speciale.

Citit 1417 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.