Ministerul Culturii a anunţat că supune dezbaterii publice un proiect de lege care prevede interzicerea, până la data de 31 august 2020, a organizării evenimentelor, festivalurilor şi a manifestărilor cultural-artistice la care sunt prezenţi peste 1.000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului.
Proiectul de lege are ca obiect instituirea, după încetarea stării alertă, declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Dat fiind riscul epidemiologic în cazul evenimentelor cu peste 1.000 de participanti simultan, se consideră necesară interzicerea temporară a acestor activităţi, se arată în expunerea de motive.
Ministerul Culturii răspunde astfel problemelor semnalate de organizatorii de evenimente artistice sau culturale din România, care erau blocaţi în lipsa unei decizii luate de autorităţile administraţiei publice. Organizatorii au arătat că situaţia de incertitudine le generează pierderi financiare masive.
Proiectul de lege îşi propune să ofere un cadru de „predictibilitate cu privire la organizarea acestor evenimente de interes atât pentru furnizorii de servicii, cât şi pentru participanţi”, stabilind limita numărului de participanţi dincolo de care organizarea unui eveniment este interzisă peste vară.
„Până la data 31 august 2020, este interzisă organizarea evenimentelor, festivalurilor şi manifestărilor culturale, artistice la care sunt prezenţi peste 1.000 de participanţi simultan, atât în spaţii închise, cât şi în aer liber, indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plata biletului”, se arată în proiectul de lege supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Culturii
Proiectul de lege privind măsurile referitoare la desfăşurarea evenimentelor cultural-artistice în contextul pandemiei de COVID-19 urmează să fie avizat de ministrul Sănătăţii, al Economiei şi al Justiţiei.
Sunt aşteptate propuneri şi observaţii, ce pot fi trimise la adresa legislativ
cultura.ro, până pe 9 iunie.