Jandarmii şi-au dublat numărul de misiuni
Foto: IJJ Galați

Jandarmii şi-au dublat numărul de misiuni
Jandarmeria și-a prezentat bilanțul în prezența principalilor colaboratori
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Anul care s-a încheiat a fost unul extrem de greu pentru structura abilitată să asigure și să menţină ordinea publică în judeţ. În 2020, jandarmii au fost în stradă dublu faţă de anul precedent, prezența lor fiind absolut necesară, mai cu seamă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Unul de criză fără precedent, astfel poate fi caracterizat anul care abia s-a încheiat pentru Jandarmeria Galați, una dintre structurile care pe tot parcursul lui 2020 a fost în prima linie în lupta pentru combaterea efectelor pandemiei şi în scopul respectării regulilor stării de urgenţă şi ulterior, ale stării de alertă. Situația epidemiologică a implicat practic o dublare a numărului de activităţi care au căzut în sarcina militarilor gălăţeni, care au avut de dus la bun sfârşit nu mai puţin de 9.574 de misiuni, cu peste 90 la sută mai mult decât în anul precedent. Cele mai multe, 7.758, au fost de menţinere a ordinii publice, cu o creştere de peste 110 la sută faţă de 2019, în timp ce 914 au fost de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de carantină instituite la nivelul județului Galați, asigurarea măsurilor de ordine publică în localitățile carantinate Brăhășești, Cuca, Ivești și Cuza Vodă. În cadrul misiunilor pe care le-au îndeplinit, jandarmii au fost nevoiți să aplice legea acolo unde au constatat abateri. Peste 4.700 de sancțiuni contravenționale au plecat către cei prinși în ofsaid, aproape jumătate dintre avertismentele și amenzile date de militari fiind pentru încălcarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pe linia sesizării faptelor de natură penală, jandarmii au contabilizat o creștere cu 66,14 la sută față de anul precedent. Astfel, în anul 2020 au fost sesizate organele de urmărire penală pentru un număr de 257 fapte, comparativ cu 168, câte au fost sesizate în anul 2019.

Resurse puține

Toate aceste eforturi au fost făcute de instituția gălățeană într-un context deloc favorabil în ceea ce privește resursa umană și dotările. Chiar dacă în cursul anului trecut parcul auto, marea problemă a Jandarmeriei Galați, a mai primit ceva îmbunătățiri prin dotarea cu câteva autospeciale, gradul de înzestrare corespunzătoare misiunilor pe care le au de îndeplinit militarii este sub 50 de procente. Nici numărul de oameni nu este tocmai cel optim, Jandarmeria confruntându-se cu o criză de personal fără precedent, cu un deficit care se situează în jurul a 15 la sută. Acest lucru este cauzat de multele pensionări făcute în ultima vreme în cadrul unității. Alte două deficiențe majore privesc dotarea jandarmilor din stradă: lipsa vestelor antiglonț de tip maiou, care este o problemă majoră, doar luptătorii din cadrul structurii antiteroriste beneficiind de astfel de echipamente, și calitatea armamentului. În prezent, jandarmii gălățeni din structurile operative, adică cei care trebuie la nevoie să intervină în orice situație de pericol din stradă, au în dotare pistoale de calibru 7,65, model 1974.

Citit 1334 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 00:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.