Ce forțe de ordine ne vor proteja în zilele de Paște

Ce forțe de ordine ne vor proteja în zilele de Paște
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sute de polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt mobilizați în acest sfârșit de săptămână în toate locurile publice unde se preconizează adunări semnificative de persoane. Slujbele care vor preceda noaptea de Înviere, serviciul religios la care credincioșii vor merge cu miile să ia lumină, precum și străzile vor fi monitorizate atent de forțele de ordine, principalul obiectiv fiind respectarea normelor de protecție sanitară.

Primul Paște din pandemie fără restricții se va desfășura sub atenta monitorizare a forțelor de ordine, care vor veghea ca relaxarea de care beneficiem în acest an să își arate, cât mai puțin, partea negativă. În zona lăcașurilor de cult, în principalele locuri de promenadă, în piețe și pe străzi, oamenii legii sunt prezenți pentru a aplica măsurile legale acolo unde există riscul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus, dar și pentru a preveni comiterea altor fapte antisociale, caracteristice condițiilor de aglomerație, precum actele de violență sau furturile. În acest sens, numai din cadrul Poliției Galați sunt mobilizați zilnic 180 de lucrători, care au drept misiune prevenirea și descurajarea faptelor antisociale. În noaptea de Înviere, vor fi la datorie, doar în preajma lăcașurilor de cult, 350 de polițiști, pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane, precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție.

Jandarmii, "întăriți" de la Bacău

Peste 250 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică în județul Galați, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Pentru desfășurarea într-un climat de siguranță a manifestărilor religioase organizate pe teritoriul județului Galați în noaptea de Înviere, jandarmii gălățeni, sprijiniți de efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, vor fi prezenți pe timpul oficierii slujbelor religioase şi pe căile de acces către patru lăcașuri de cult, astfel: Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Catedrala "Sf. Gheorghe" din Tecuci, Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Tudor Vladimirescu și Mănăstirea Buciumeni. În municipiul Galați, 23 de biserici și trei capele vor fi monitorizate în noaptea de Înviere de 50 de polițiști locali de la ordine publică, intervenție rapidă și siguranță rutieră. La datorie se vor afla și patrule de la Disciplina în Construcții și Serviciul de Protecție a Mediului.

Primele sancțiuni, în piețe

În Vinerea Mare, prima zi din minivacanța de Paște și 1 Mai, polițiștii, pompierii și jandarmii au verificat modul de respectare a măsurilor de protecție epidemiologică în piețele din municipiul Galați și în mijloacele de transport în comun. ”Cu această ocazie au fost verificați 57 de operatori economici și legitimate 183 de persoane. Scopul acțiunii a fost unul preventiv, însă în şase cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea Legii 55/2020, atunci când recomandările noastre au fost ignorate. Reamintim cetățenilor că purtarea măștii este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise și aceasta nu constituie o opțiune", a menționat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Citit 1416 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Mai 2021 02:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.