Din 21 februarie, Transurb eliberează noile abonamente de transport. Cine va sta la coadă şi cine nu

Din 21 februarie, Transurb eliberează noile abonamente de transport. Cine va sta la coadă şi cine nu
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Începând cu data de 21 februarie 2022, se vor elibera abonamente de călătorie pentru persoanele care beneficiază de reduceri și gratuități la transportul public local de călători, anunţă SC Transurb SA.

Potrivit companiei de transport, „abonamentele eliberate în baza Hotărârii Consiliului Local nr.100/2021 își vor pierde valabilitatea începând cu data de 28 februarie, ora 24,00, pentru următoarele categorii de persoane: pensionari, șomeri, cetățeni de onoare, revoluționari, veterani și văduve de război și persoanele care beneficiază de Decretul Lege nr.118/1990”. Rămân, însă, valabile abonamentele deja emise pentru studenți, elevi, persoanele care beneficiază de salariul minim pe țară în plată, donatori și persoanele beneficiare ale serviciilor Cantinei de Ajutor Social.

„Toate categoriile de persoane care au beneficiat până în prezent de reduceri și gratuități la transportul în comun vor prezenta, pe lângă documentele necesare, cardul de transport deținut în vederea încărcării noului abonament.

Abonamentele BASIC eliberate pentru pensionari, șomeri indemnizați, salariații cu salariul minim pe economie, cetățeni de onoare, revoluționari, veterani și văduve de război, persoane persecutate pe motive politice, donatorii de sânge și persoane beneficiare ale serviciilor Cantinei de Ajutor Social, deși sunt abonamente nenominale conform anexei 1 la HCL 55/2022, vor fi încărcate pe card nominal, pierzându-și caracterul transmisibil”, precizează Transurb.

Societatea subliniază că beneficiarii Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, călătoresc fără titluri de călătorie, pe baza legitimației eliberate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Noile facilităţi

Reamintim, pe scurt, noile facilitățile acordate în transport.

Pensionarii care cumulează venituri din pensie până la 1.386 de lei net/lună vor avea sută la sută reducere din valoarea abonamentului standard BASIC, cu 45 de călătorii pe lună.

Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 1.387 şi 2.500 de lei net/lună primesc o reducere de 75 la sută din valoarea abonamentului standard de 45 de călătorii, iar cei care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.501 şi 4.000 de lei net/lună plătesc doar 50 la sută din valoarea acestui tip de abonament.

O reducere de 25 la sută din valoarea abonamentului de 45 de călătorii pe lună este prevăzută pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie de peste 4.000 de lei net/lună. Pentru evitarea cozilor lunare, pensionarii îşi vor putea procura abonamentul pe trei luni – 135 de călătorii sau pe şase luni – 270 de călătorii.

Elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat din municipiul Galați vor beneficia gratuit de abonamentul PLUS NOMINAL 1, cu număr nelimitat de călătorii. La fel şi studenții în vârstă de până la 26 ani, respectiv, studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii, în vârstă de până la 26 de ani, toţi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior din municipiul Galaţi. Abonamentele pe care le au deja rămân valabile.

Șomerii indemnizați şi persoanele care beneficiază de salariul de bază minim pe țară în plată primesc o reducere de sută la sută din valoarea abonamentului standard BASIC 45.

Cetățenii de onoare, revoluționarii, veteranii şi văduvele de război, persoanele care beneficiază de Decretul Lege nr.118/1990 primesc o reducere de sută la sută din valoarea abonamentului de 45 de călătorii pe lună.

La fel şi persoanele care beneficiază de serviciile Cantinei de Ajutor Social.

Donatorii de sânge au 50 la sută reducere din valoarea abonamentului de 45 de călătorii pe lună.

„Dacă se consumă numărul de călătorii înainte de expirarea valabilității abonamentului, este necesar să se achiziționeze un alt titlu de călătorie. O călătorie este valabilă 60 de minute, iar validarea cardului se efectuează în fiecare mijloc de transport schimbat”, precizează Transurb.

Citit 21903 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Februarie 2022 12:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.