Comandament de urgenţă în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comandament de urgenţă în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos îi cheamă pe creştini la solidaritate * Ieri, 15 preoţi şi 100 de creştini voluntari au cărat saci cu nisip *

De câteva zile, la chemarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, în Arhiepiscopia noastră preoţii şi creştinii au dat şi dau dovadă de solidaritate cu cele peste 8.000 de persoane ale căror gospodării sunt puse în pericol în municipiul Galaţi.

Sunt în grija Bisericii, nu numai locuitorii din Valea Oraşului, cât şi cei 800 de jandarmi, militari şi voluntari care au venit să ajute la ridicarea digului ce are rolul de a pune stavilă apelor Dunării, la Galaţi; ape care, după toate previziunile, vor atinge cota maximă în următoarele zile.

Au fost mobilizate forţe umane, calificate şi voluntare, pentru a asigura alimentele necesare pentru cei 800 de jandarmi şi voluntari aduşi din Bucureşti şi din ţară pentru a ridica digul ce are drept scop apărarea oamenilor din Valea Oraşului.

„În această acţiune de solidaritate umană este implicat tot personalul de la cantinele: „Sfântul Nicolae” din Galaţi a Centrului Eparhial, de la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, cel de la Aşezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” şi cel din Parohia  „Cuvioasa Parascheva”, ne-a spus părintele Gelu Aron, secretar al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pentru a asigura o masă caldă, prin rotaţie, creştinii din parohiile din Galaţi şi Brăila vor oferi donaţii în alimente de bază, legume şi bani, pentru a putea prepara cele 800-1000 de porţii de hrană pentru jandarmi, militari şi voluntari”.

Pe lângă aceste gesturi, ieri, de exemplu, 15 preoţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos, Protoieria Tecuci, şi aproximativ 100 de voluntari - dintre creştinii noştri - au participat efectiv la ridicarea digului, cărând saci cu nisip.

Tot aseară, ca de altfel în fiecare zi de la instalarea comandamentului de urgenţă, membrii consiliilor şi comitetelor parohiale au oferit sandwichuri, ceai şi apă voluntarilor implicaţi în acţiunile de ajutorare.

În continuare, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian ne îndeamnă să rămânem solidari cu cei aflaţi în calea apelor, rugându-i ca orice donaţie pe care o pot face să o îndrepte către parohia aparţinătoare.

Puteţi dona alimente de bază, neperisabile şi preambalate, legume şi bani care vor fi convertiţi în alimente sau alte materiale necesare celor în nevoi.

Sunt de mare folos şi detergenţii şi orice material care ar putea veni în sprijinul celor care îşi pun speranţă în acest comandament de urgenţă pentru a rezista în calea apelor.

Citit 641 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.