Gălăţeanca Tina Roman şi-a văzut visul împlinit

Gălăţeanca Tina Roman şi-a văzut visul împlinit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cele din urmă, consilierilor noştri locali le-a venit mintea la cap. După ce au refuzat iniţial s-o ajute pe Tina Roman – tânăra gălăţeancă ce a fost admisă la Conservatorul din Paris, dar care nu putea merge acolo pentru că nu avea un flaut performant – aleşii noştri au decis s-o ajute.

În urma unui concert de caritate organizat de Clubul Rotaract din Galaţi, Tina adunase 1.500 de euro. Recent, Tina a fost chemată, alături de directorul Liceului de Artă, unde a studiat, Mircea Roşca, să primească vestea care ne bucură pe toţi. „Preşedintele comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local, Gheorghe Bugeag şi secretarul – Ilie Zanfir ne-au spus că s-a stabilit ca restul de 3.500 de euro să fie completaţi pentru ca fosta noastră elevă să poată să-şi urmeze visul”, ne-a spus, fericit, directorul de la Liceul de Artă.

Prin urmare, peste o săptămână, Tina Roman va porni pe urmele lui Ravel, cel care a fost unul dintre fondatorii Conservatorului din Paris. O vom revedea, probabil, la evenimentele importante ale urbei, aşa cum a făcut şi până acum, pentru că tânăra a promis că nu va uita de sprijinul primit şi nici de unde a plecat.

Explicaţie foto: Tina Roman, la Paris, în perioada în care a dat admitere la Conservator, alături de sora ei Iulia, care studiază tot în capitala Franţei

Citit 3504 ori Ultima modificare Marți, 23 Septembrie 2014 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.