Bunătatea tatălui tău e mai înaltă ca muntele. Bunătatea mamei tale e mai adâncă decât marea.
''De ce nu știm să ne iubim părinții?/ De ce nu știm copii cuminți să fim?/ Părinții noștri luminoși ca sfinții,/coborâtori din dor și suferințe/De ce nu știm, copii, să-i prețuim?''
În lume există doi oameni plini de griji, chinuiți de timp și obosiți de problemele cotidiene, doi oameni cu privirea blândă, inima generoasă și înțelegătoare, oameni cărora le vom rămâne toată viața datori.
Doi îngeri al căror lucru divin pe pământ este să își îndrepte creaturile pe drumul vieții. Aceștia sunt părinții noștri, ființele care nu știu de odihnă când vine vorba de copii. Umblă din deal în vale cât e ziulica de lungă și muncesc din toate puterile ca odrasla lor să fie cu o treaptă mai domn.
Când gerul și iarna ne bat la geam, părinții noștri își așază toate grijile și problemele să le mai potolească, fiindcă multe s-au adunat și tare grea le este povara.
Mereu m-am întrebat de unde atâta pace, dăruire și bunătate în ei? Pe genele mamei atârnă orele noastre de nesomn, când orologiul bate la o oră târzie, iar patul nostru este încă gol.
Ei sunt şi vor rămâne cei mai buni prieteni ai noştri, indiferent de cât de mult vom greşi în faţa lor, cât de mult vom călca strâmb şi de câte ori vom uita de ei. Pe măsură ce creştem, ne dăm seama câtă valoare au. Fiecare părinte e o lume aparte şi din lumea fiecăruia, dacă reuşeşti să o cunoşti, poţi să descoperi şi să iei pentru tine comori veritabile.
De avem o problemă sau o greutate, fugim la mama. De vrem să știm dacă facem o alegere bună sau nu, alergăm spre tata. Iar ei, de suntem buni sau răi, cuminți sau neascultători, necondiționat, ne strâng în brațele lor. Tot sub aripa părinților încep să crească naive și îndărătnice aripile noastre. Știu că nu îmi va ajunge o viață să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine. Pentru încrederea și sprijinul necondiționat pe care mi le oferă zilnic. Au avut mereu un cuvânt bun pentru mine, m-au încurajat și s-au bucurat pentru succesele mele. Bucuria mea e și bucuria lor, tristețea mea e și tristețea lor.
Privesc cu atenție în ochii lor și observ cum pulsează în ei o lume întreagă, cu toate necazurile, bucuriile, greutățile și frumusețea ei.
Indiscutabil, suntem și vom rămâne pentru totdeauna datori părinților, din toate plăcerile lumii, ei au ales să se jertfească pentru liniștea somnului nostru.
Pentru bunătatea lor necondiționată, plătiți-le datoria printr-un simplu gest, iubiți-i, prețuiți-i și pășiți-le pragul cât mai des posibil! Acestea sunt gesturile pe care părinții noștri nu le cer, dar pe care le merită cu desăvârșire.
