Filosofia are soluții la problemele personale

Filosofia are soluții la problemele personale
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Pentru că, în ultimele decenii (în Occident) şi în ultimii ani (în România), filosofia a părăsit tot mai des amfiteatrele universitare pentru a (re)veni în stradă, profesorii Liviu Cocei şi Doru Căstăian vă propun duminică, 26 iunie, de la ora 19,00, în foişorul din Grădina Publică, o întâlnire cu filosofia antică pentru a afla în ce fel vă pot ajuta ideile maeştrilor din vechime să vă amelioraţi viaţa. Evenimentul, fără precedent în Galaţi, se numeşte "Filosofia trăită: happening filosofic".

"Omul modern are numeroase probleme şi dileme şi are la fel de mult nevoie de călăuzire, ghidaj practic sau terapie. Filosofia are, însă, de partea ei credibilitatea culturală şi validarea în timp. De mii de ani, filosofii propun moduri de a trăi şi strategii de viaţă care sunt, adesea, părţi esenţiale ale succesului şi prosperităţii celor care o studiază şi o practică. De aceea, noi, profesorii secţiei Filosofie a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi, o spunem răspicat şi cu convingere: filosofia are şi astăzi, la fel ca oricând, soluţii credibile la problemele tale personale şi la problemele grupurilor din care faci parte, fie că ele privesc succesul personal şi profesional, viaţa afectivă sau competenţele necesare pentru o «viaţă bună» în viitor. Vor fi discuţii libere pe temele care vă preocupă, suntem pregătiţi sa răspundem criticilor şi să ascultăm cu atenţie sugestiile dumneavoastră", sună anunţul celor doi organizatori ai evenimentului.

Întâlnirea de duminică face parte din ansamblul de acţiuni menite a promova studiul disciplinelor filosofice la facultatea de profil a Universităţii “Dunărea de Jos”.

Citit 1646 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2022 07:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.