Cât costă brazii și decorațiunile de Crăciun

Cât costă brazii și decorațiunile de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Crăciunul se apropie cu paşi repezi, iar gălăţenii au început să se pregătească pentru sărbătoare cumpărând brazi, globulețe, beteală, crengi de brad, pentru a da un miros aparte casei.

Magia Crăciunului nu ar exista fără un brad fastuos aşezat în mijlocul casei și decorat cu globuri strălucitoare și multă beteală pentru a da culoare. În piață, în acest moment, un brad de dimensiuni normale costă între 400 și 500 de lei, dar prețurile pot varia în funcție de mărime, astfel că un brad care depășește 2 metri poate ajunge să coste și 700 de lei.

Printre cele mai populare decorațiuni pentru pomul de Crăciun sunt globulețele, care surprind cu varietatea de culori și modul în care sunt create, fie simple și lucioase, fie cu modele care îți iau ochii. Un pachet de 35 de globuri albe costă 30-40 de lei, însă, când vine vorba de alte culori, poate trece de 100 de lei. Beteala este mai ieftină în schimb, în jur de 5 lei doi metri de beteală albă și 10-15 lei beteala colorată.

Pentru cei care vor să fie protectori față de mediul înconjurător şi aleg să cumpere un brad artificial, care poate fi reutilizat câțiva ani buni, prețurile variază extrem de mult, în funcţie de opțiuni sau de cum vrei să arate bradul dorit. Prețurile încep de la 350 de lei și pot ajunge la 1.800 de lei, în funcție de mărime și de tipurile de decorațiuni incluse în pachet.

Dacă sunteți norocoși și stați la casă, ar fi păcat să nu aruncați câteva pete de culori pe casă de sărbători, mai ales că oamenii au început să se întreacă în decorațiuni, luminițe și multe altele. Prețul unei instalații de beculețe de circa 12 metri poate să coste între 50 şi 100 de lei, în funcție de tipurile de culori alese. Pe lângă instalații, unii oamenii își pun pe case și proiectoare LED, pentru a realiza un joc de lumini spectaculos, prețul unui astfel de aparat fiind de la 100 de lei în sus.

Citit 867 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Decembrie 2022 06:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.