Pentru o prestație artistică live a Andreei Bălan, alături de band și de dansatoare, autoritățile locale ale comunei Munteni din județul Galați sunt dispuse să plătească 33.732 de lei fără TVA, adică peste 6.800 de euro. Achiziția publică prin cumpărare directă se afla în derulare, marți, 18 aprilie, în portalul achizițiilor publice. Ofertant este Roca Music&Events SRL, firmă care garantează o prestație artistică de 50 de minute, în suma totală fiind incluse toate costurile: onorariul, masa, transportul, cazarea și taxele artistei și ale staff-ului său.
Cel mai probabil concertul artistei Andreea Bălan ar urma să aibă loc la Ziua Comunei Munteni, sărbătorită pe 21 mai. Desigur, dacă achiziția se va finaliza cu succes.