Cu „un subtitlu” sau „un avertisment” ca fiind o „Comedie neplăcută”, piesa „Profesiunea Doamnei Warren”, de George Bernard Shaw, în regia lui Claudiu Istodor, nu se dezice să atingă temele controversate – ca alte piese la fel de interesante pentru public, „Soldatul de ciocolată” (care poate fi văzută la Teatrul Odeon din București, în regia lui Andrei Șerban), iar la teatrul radiofonic, „Casa inimilor sfărâmate”, „Pygmalion”, „Petit în stil rural”, „Seducătorul”, care pot fi ascultate online.
Piesa a fost scrisă 1893, apoi a fost interzisă aproape un deceniu, ca după aceea teatrul din Londra să-și deschidă ușile pentru ca aceasta să fie reprezentată în fața publicului. Consecința la vremea aceea? Consternare, indignare, revoltă. Pe lângă că „e neplăcută”, e foarte cinică. Da, este o comedie și tragedie, deopotrivă, dar mai este și o oglindă – ne înfățisează și reflectă societatea acelor vremuri. În plus, personajele sunt bine reprezentate – de la omul avar și imoral, dar care, dacă vede ceva util lui, devine brusc „mână largă” (doar aparent!), la tânărul capricios, care ar iubi cu motiv pe cineva (tot despre bani și aici). Doamna Kitty Warren, matroana unui bordel, are o percepție atroce despre viață – pornită din sărăcie, ridică „profesiunea” la rang de artă, se tot alipește de realitatea pragmatică în argumentația față de fiica sa, Vivie – tânără, cu școală la Cambridge (de matematică avansată), total opusul mamei sale.
Maia Morgenstern este o mare actriță (așa cum a dovedit-o de-a lungul timpului, național și internațional), și o demonstrează și în compunerea (sau descompunerea) celeilalte laturi a personajului – de exemplu, în scena destăinuirii către fiică a cauzelor dramatice din trecutul său care au determinat-o să opteze pentru profesia ce le aduce bani acum. Publicul simte că trăiește interior durerea confesiunii, cât și grija față de destinul fiicei prețuite, percepând și pragmatismul ce i s-a infiltrat ca scop existențial. Acest dialog dintre mamă și fiică, tratat tragicomic, datorită interpretelor, rămâne un moment unic, emoționant. Actrița Mihaela Velicu (Vivie) face un rol foarte expresiv, remarcabil, redând tușa revoltei față de nerușinarea sau superficialitatea mamei sale, dar nu uită nici tristețea interioară (determinată de singurătatea unui suflet tânăr cu părinții absenți din preajmă), nici obstacolele întâmpinate – tocmai pentru că n-a avut un sprijin matern sau patern palpabil. Personajul feminin tânăr este remarcabil în această fugă dificilă de emoții și încărcare de paradoxuri – plus de nuanțe pentru relaționarea în acțiune.
Personajele masculine - Sir George Crofts (Claudiu Istodor), Frank Gardner (Marius Călugăriţă), Reverendul Samuel Gardner (Avram Birău), Praed (Ion Lupu) – vin în ajutorul celor două și le pun personalitățile contrastante (vizibile și cu ochiul liber încă de la începutul piesei) în valoare. De altfel, nuanța poetică dorită de George Bernard Shaw se atinge oarecum cu personajul Praed, iar portretul creionat reverendului impostor oferă o credibilitate ambiguității, de asemenea vizibilă, manifestată în relațiile cu ceilalți – știți proverbul „Fă ce zice popa, nu ce face popa!”? Eh, este foarte valabil și aici!. Dialogurile dintre personaje sunt acide, dar utile – și chiar actuale, mai ales că trăim o criză a identității individuale și sociale. G.B. Shaw le pune față în față pe mamă şi fiică și în ipostaza de a se confrunta pentru a demasca ipocrizia şi decadenţa aşa-numitei societăţi de bonton de atunci – repet, nu am simțit prea mare avansul societății care tot la fel de superficial evaluează reușita în viață (după partea materială, nicidecum a moralei, eticii, a competiției loiale, a sentimentelor sincere și fără alte „jocuri de culise”).
O mică remarcă - derularea acțiunii de față tinde spre comedie vulgară, inspirată parcă de divertismentul oferit publicului de către TV – oarecum și telenovelă („iubiții” [aparent] care sunt frați de fapt). De altfel, regizorul pare că de fapt confundă satira, care în sine aparține din punct de vedere estetic sferei comicului, cu o comedie de situații (și ce dacă ambele femei strâng cu forță? Dar acțiunea repetitiv pusă în evidență nu devine surprinzătoare sau amuzantă; dimpotrivă), iar fiecare dintre ele au suportul propriu al motivării exprimării scenice. Consecința? Se desființează substratul textului, rezultatul fiind un spectacol mediocru de comedie, strident parcă, în căutarea umorului (da, se râde, dar nu e satiră, cum era la bază textul lui G. B. Shaw).
G. B. Shaw a fost laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1925 și este considerat de critici unul dintre cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare încoace. De asemenea, piesa „Profesiunea Doamnei Warren” poate fi găsită pe YouTube ca teatru radiofonic, în înregistrare din anul 1956, cu distribuția: Silvia Dumitrescu-Timică, Liliana Tomescu, Fory Etterle, Marcel Gingulescu, Nicu Dimitriu, Tudorel Popa, Tiberiu Simionescu.
