A vrut să iasă din ţară cu un autoturism radiat din circulație

A vrut să iasă din ţară cu un autoturism radiat din circulație
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Poliţiştii de frontieră din Galați au avut surpriza să constate că un cetățean român voia să iasă din țară cu un autoturism radiat din circulație. Isprava s-a produs chiar în ziua în care omul a primit certificatul de radiere a mașinii. Astfel, pe 24 august, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieşi din ţară un cetățean român de 25 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. Existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului, polițiștii de frontieră au făcut verificări și au descoperit că mașina  este radiată din circulaţie începând cu data de 24.08.2023. "Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul a fost radiat din circulație, deși pe timpul cercetărilor le-a prezentat polițiștilor certificatul de radiere. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Iași, Denisa Mihaela Lazăr.

Citit 3168 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 August 2023 10:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.