O delegație a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, formată din 81 de persoane, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Timișoara, la Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox - ITO 2023.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, delegația ce a reprezentat Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost formată din 72 de tineri din județele Galați și Brăila, însoțiți de nouă slujitori ai Bisericii.
La Timișoara s-au reunit nu mai puțin de 3.500 de tineri, delegați din toate eparhiile Patriarhiei Române (inclusiv din comunitățile românești din jurul țării și cele din diaspora), dar și tineri din Patriarhia Ecumenică, din Bisericile Ortodoxe ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Bulgariei, Georgiei, Greciei, Poloniei, Albaniei și din Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehiei și Slovaciei.
”Festivitatea de deschidere a ITO 2023 s-a desfășurat joi seară în Parcul Rozelor din Timișoara, în prezența Părintelui Patriarh Daniel. Toți cei prezenți și-au unit bucuria inimii întru Hristos Domnul, sloganul întâlnirii fiind «Voi sunteți prietenii mei!» Timp de patru zile tinerii au participat la diferite programe duhovnicești, culturale, educative și recreative”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Unul dintre cele mai emoționante momente din programul ITO 2023 a fost, sâmbătă, 2 septembrie, participarea tinerilor gălățeni și brăileni la "Procesiunea prieteniei", desfășurată pe străzile din Timișoara.
”În timpul acesteia, tinerii au cântat imnuri bisericești și și-au arătat bucuria de a reprezenta Eparhia Dunării de Jos la această frumoasă manifestarea a tinereții, credinței și comuniunii. Procesiunea s-a încheiat la Piața Operei, în locul de unde a început Revoluția din decembrie 1989. Aici, toți cei prezenți s-au așezat în genunchi și au rostit împreună, cu emoție și evlavie, rugăciunea Domnească «Tatăl nostru». Ziua s-a încheiat în Catedrala Mitropolitană cu săvârșirea unei slujbe de pomenire pentru eroii Revoluției”, mai precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.