Barza vine doar la Maternitatea „Buna Vestire”

Barza vine doar la Maternitatea „Buna Vestire”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*Până duminică dimineaţă, nu se mai naşte la Spitalul Judeţean, ci numai la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire”  * Blocul de Naşteri şi Secţia de Neonatologie de la Judeţean au intrat în curăţenie şi igienizare * Bebeluşii prematuri au fost mutaţi la Spitalul de Copii, restul copiilor şi mamele au rămas în Judeţean

Începând de aseară, de la ora 20.00, şi până duminică dimineaţă, în municipiul Galaţi nu se vor mai naşte copii decât la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire”, adică la Maternitatea de pe Chicuş.

După cum am aflat de la directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea, începând de la ora 17.00, Ambulanţa a început să dirijeze toate cazurile de iminenţă de naştere către Maternitatea de pe Chicuş, astfel încât de la ora 20.00 să nu se mai nască la Spitalul Judeţean niciun copil.

După cum ne-a asigurat dr. Boldea, este doar o măsură preventivă, nu un pericol: „În urma scandalului care a fost la nivelul Spitalului Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, împreună cu nucleul epidemiolegic al spitalului, şi-a intensificat activitatea de supraveghere, şi am constatat că în anumite zone avem o încărcătură microbiană destul de crescută.

Acolo unde avem secţii fierbinţi cum sunt Blocul de Naşteri şi Secţia de Neonatologie am decis să închidem pentru 48 de ore, până duminică dimineaţă, timp în care vom face curăţenie şi igienizare. Nu se va mai naşte la Judeţean. Este o acţiune preventivă, e important să nu speriem populaţia că au apărut probleme în spital. Subliniez, este o acţiune preventivă, pentru a preîntâmpina noi focare de infecţie”, ne-a declarat dr. Boldea.

Potrivit acestuia, copiii născuţi prematur care necesită supraveghere şi ventilaţie vor fi transferaţi la Spitalul de Copii, e vorba de 4-5, restul vor fi externaţi pe măsură ce condiţiile de externare sunt respectate. Directorul DSP ne-a asigurat că mamele şi copiii aflaţi în acest moment în Spitalul Judeţean se află în deplină siguranţă.

„Buna Vestire” este pregătită

După cum ne-a asigurat dr. Liliana Docan, directorul medical al Spitalului de Obstetrică–Ginecologie, Maternitatea este pregătită să le primească pe viitoarele mămici şi să le ajute să nască în cele mai bune condiţii.

„În urma întâlnirii cu conducerea Spitalului Judeţean şi cu Direcţia de Sănătate am pus la punct toate aspectele concrete astfel încât să colaborăm ca să fie lucrurile bune. Suntem bucuroşi că putem să-i ajutăm şi noi, pentru că toată activitatea obstetricală este transferată la Maternitatea Buna Vestire.

Suntem pe poziţii şi aşteptăm să ne descurcăm frumos împreună cu colegii noştri de la Judeţean. Avem de toate din punct de vedere material. Din punct de vedere uman, am organizat serviciul în aşa fel încât să asigurăm, şi noi şi colegii de la Spitalul Judeţean, gardă completă la Maternitate.

Dintre cei doi medici de gardă de la Judeţean, unul rămâne acolo, iar unul vine la noi ca să asigurăm urgenţele de obstetrică. Ni se vor alătura şi asistente de sală, moaşe, pentru că vor fi mai multe naşteri la noi decât de obicei, şi atunci avem nevoie de completarea personalului”, ne-a declarat dr. Docan.

Igienizarea va continua

Directorul DSP a subliniat că asemenea acţiuni precum cele aflate în desfăşurare în Blocul de Naşteri vor continua: „Este o încărcătură microbiană polifloră, nu e ceva specific, sunt din toate genurile câte puţin, dar peste limita admisă. Vor trebui făcute acţiuni preventive în tot spitalul, pentru că toată lumea ştie că e mai uşor să previi decât să tratezi. Acţiuni de genul acesta, sperăm, să facem şi în alte secţii cu risc”.

Mutarea naşterilor la Spitalul „Buna Vestire” dovedeşte o dată în plus utilitatea şi necesitatea existenţei în Galaţi a unei a doua maternităţi.

Citit 2203 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.