Frig în şcoli

Frig în şcoli
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*„Noroc că avem căldură sufletească”, spun cadrele didactice * Doar 30 din cele 87 de unităţi racordate la sistemul de încălzire centralizată aveau ieri căldură *

Dacă acasă ne mai punem o pătură pe noi, elevii de la unele instituţii de învăţământ fie tremură în bănci, fie chiulesc ca să nu se îmbolnăvească, fie stau deja acasă pentru că au răcit.

Dintre cele peste 100 de grădiniţe, şcoli şi licee din municipiu, 87 sunt conectate la reţeaua de încălzire centralizată. Restul fie au centrală proprie, fie sunt racordate la centrala altor instituţii apropiate. Acolo unde s-a instalat o centrală proprie, elevii sunt norocoşi.

Nu la fel stau lucrurile şi în cele 87 de unităţi racordate la sistemul central. În peste 50 de unităţi se tremură de frig.    

„Suntem răciţi şi nu avem şanse să primim căldură săptămâna aceasta”

La Şcoala Nr. 40 „Iulia Hasdeu”, am discutat cu un cadru didactic care abia mai putea vorbi din cauza răcelii: „E frig, e frig. Noroc că avem căldură sufletească! Din câte am înţeles de la doamna directoare, nu avem şanse să primim săptămâna aceasta şi suntem răciţi aproape toţi. 

De la punctul termic i s-a spus că Primăria nu este de acord să se înceapă livrarea agentului termic. Am înţeles că s-a făcut şi adresă la Primărie. Acum aşteptăm. Elevii stau îmbrăcaţi, dar cât poţi să-i ţii aşa?”, ne spune revoltată profesoara. 

În acelaşi cartier, se tremură de frig şi  la Liceul „Dunărea”: „E frig, mai ales dimineaţa. Eu am de regulă cursuri la primele ore şi nu este deloc plăcut”, ne zice inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu. 

Trăiască aerul condiţionat!

La alte şcoli, atmosfera hibernală e îndulcită cu aparatele de aer condiţionat: „Avem noroc că fiecare clasă este dotată cu astfel de aparate. Nu le punem însă în funcţiune pe toate odată, pentru că suprasolicităm reţeaua. Aşa că ne încălzim pe rând”, ne spune directoarea de la Şcoala Nr. 22, Charlote Barbu.

În timp ce unele unităţi au primit agent termic începând de ieri, la altele abia se efectuau probele.

Economii peste economii

Întârzierea livrării agentului termic pare să vină şi pe fondul dorinţei Primăriei de a face economie, întrucât vistieriile şcolilor sunt deja goale.

„A venit o doamnă de la Primărie şi mi-a spus că la noi la liceu se consumă cam mult şi trebuie să reducem din consum. E normal să se întâmple aşa. Avem instalaţie nouă, avem clase foarte mari”.

„Acum mai oprim căldura, că nu există riscul să îngheţe ţevile, dar la iarnă nu vom face aşa ceva. Riscăm să compromitem reţeaua pe care de-abia am recondiţionat-o anul trecut”, ne spune Ioan Sava, directorul de la CNMK.

De la Apaterm ni s-a transmis însă că unităţile de învăţământ trebuie să-şi depună cereri pentru livrarea agentului termic şi că se încearcă pe cât posibil rezolvarea acestora: „Nicio şcoală care a depus cerere la noi nu a fost refuzată”, susţine directorul de producţie Mircea Ispas.

Citit 1078 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.