Angajații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galaţi au decis joi, 16 mai, să protesteze prin întreruperea activității și anularea programului de lucru cu publicul timp de două ore, între 10,00 și 12,00.
”Angajații din Agenția pentru Protecția Mediului Galaţi, alături de colegii din toată țara, își exprimă profunda nemulțumire față de discriminarea salarială și nedreptatea cu care se confruntă în comparație cu colegii lor din alte deconcentrate”, au transmis protestatarii. Angajații acuză nivelul scăzut al salariilor în comparație cu alte categorii de bugetari.