Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Galați, alături de Federația Tinerilor Basarabeni din România organizează, marţi, 15 octombrie, conferința "Referendumul. Perspective europene". Conferința va avea în prim plan discutarea referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, organizat în Republica Moldova.
Evenimentul va avea loc, de la ora 16.00, în Sala Senatului Universității "Dunărea de Jos" din Galați, invitați fiind, potrivit organizatorilor, reprezentanții comunității academice gălățene, primarul municipiului Galați și președintele Consiliului Județean Galați.
Experți în istorie, în drept şi reprezentanți ai administrației publice vor dezbate implicațiile și perspectivele acestui referendum asupra viitorului european al Republicii Moldova. Temele centrale vor fi: impactul modificărilor constituționale propuse asupra parcursului european al Republicii Moldova; rolul referendumului în consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept; modelele europene de reforme constituționale și experiențele similare ale altor țări din regiune.