La polul opus marilor povești de dragoste, au existat, în istoria recentă, situații pe are le putem încadra a capitolul ”derapaje amuzante”. Staruri de la Hollywood care nu s-au dat înapoi de la a pune capăt unor relații fulgerătoare, de câteva ore sau zile, chiar dacă în acest timp au trecut și pe la ofițerul de stare civilă. Cu rezerve serioase că la baza acestor legături-fuger a stat dragostea adevărată, vă prezentăm cele mai scurte relații care au făcut, la vremea lor, deliciul presei de scandal.
Britney Spears. În 2004, s-a căsătorit, dintr-un capriciu, cu prietenul ei din copilărie Jason Alexander. A anulat căsătoria după 55 de ore și după ce s-a trezit din beția de după petrecerea pe care o dăduse în Las Vegas.
Nicolas Cage. După o seară în care au petrecut cu mult alcool, Cage și Erika Koike s-au căsătorit, în Las Vegas, la 23 martie 2019. Patru zile mai târziu, actorul a cerut anularea căsătoriei, pe motiv că a fost victima unei înșelătorii din partea femeii cu 20 de ani mai tânără.
Carmen Electra. Deși îl știa doar de nouă luni, Carmen Electra l-a luat de mână pe Dennis Rodman și s-a afișat cu el în fața preotului care slujea la Little Chapel of the Flowers din Las Vegas. La presiunea managerilor celor doi, căsnicia a fost anulată după doar nouă zile, înainte să fie recunoscută oficial.
Cher. În ianuarie 1975, artista l-a cunoscut pe rockerul Gregg Allman la un concert al lui, în Los Angeles. Pe 30 iunie s-au căsătorit, la trei zile după ce Cher a finalizat divorțul de Sonny Bono, fostul ei soț. La nouă zile după, Cher a cerut anularea actului, fiindcă și-a dat seama că Allman are o problemă gravă cu consumul de alcool și heroină.
Eddie Murphy. Tracey Edmonds, un producător de film, i-a sucit mințile în 2008 și l-a determinat să spună „Da” pe o plajă superbă din Bora Bora. La 16 zile de la „aventura” din Bora Bora, cei doi au anunțat că au decis să rămână prieteni și că în vacanța lor nu a fost decât o uniune simbolică.
Mario Lopez. Actorul din Salvați de clopoțel (AC Slater) a fost nevoit să pună capăt căsătoriei cu iubita lui de șase ani după doar 18 zile. În 2004, Lopez era într-o relație serioasă cu actrița americană Ali Landry, care a cerit anularea căsătoriei după ce a aflat că Lopez petrecuse la petrecerea burlacilor cu prietenii, la Accapulco, deși varianta pe care o știa ea era că ar fi urmat să se ducă la pescuit.
Articol realizat din surse online