Treptele discordiei. O familie rămâne fără acces pentru tatăl cu handicap

Treptele discordiei. O familie rămâne fără acces pentru tatăl cu handicap
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

O situaţie care dăinuie de ceva vreme în Galaţi ne-a fost readusă recent în atenţie de o familie care se luptă să-i asigure tatălui, persoană cu handicap, o calitate cât mai bună a vieţii. Supăraţi că şi-au amenajat o ieşire din balcon în grădina blocului, vecinii i-au reclamat, se pare, la poliţie.

Ion Maimascu are 84 de ani şi este încadrat în grad de handicap grav, permanent, cu însoţitor, suferind de Alzheimer şi Parkinson. Fiica sa, Cristina, care îl îngrijeşte constant, având calitatea de însoţitor, îşi stăpâneşte cu greu lacrimile când povesteşte ce încearcă să facă pentru a-i oferi un trai cât mai bun, în condiţiile atroce ale bolilor de care suferă.

Spune că, după diagnosticarea tatălui său, tocmai fiindcă medicii avertizaseră familia ce urma să se întâmple, a căutat o locuinţă nouă, mai adaptată nevoilor tatălui ei. "Ne-am mutat la parter, într-un bloc de pe strada Gheorghe Doja, în 2016. Când am venit noi aici, grădina de la parterul blocului era complet lipsită de orice fel de îngrijire, plină de melci şi de pietre, se vedea clar că nimeni nu făcuse nimic aici de zeci de ani. Am făcut şi noi ce am putut ca să arate bine, să devină o oază de verdeaţă, după cum se poate vedea din imagini", spune Cristina Maimascu Bitica.

Întrucât nu exista o rampă de acces pentru persoanele cu handicap şi nici posibilitatea amenajării uneia (familia spune că s-a adresat în acest sens asociaţiei, fără succes), au amenajat trei trepte, de dimensiuni mai mici decât cele de la intrarea în bloc, astfel încât să poată coborî căruciorul cu rotile al tatălui ei şi să-l scoată la aer, măcar când vremea o permite. "Nu este uşor nici aşa, dar pe dincolo este imposibil, vă rog să mă credeţi", spune gălăţeanca, strângând în pumni o batistă.

Spune că, la un moment dat, i s-a spus să schimbe gardul grădinii, că era neconform, ceea ce a făcut, dar se pare că nu a fost suficient.  A primit, pe 21 februarie, somaţie de la Primărie ca, în cinci zile, să îndepărteze treptele, altfel urmând ca autorităţile să facă asta şi să-i impute costurile. Interesant este că anterior, pe 11 februarie a.c., dumneaei se adresase Primăriei în speranţa de a i se indica o alternativă pentru a intra în legalitate şi solicitând sprijin, inclusiv financiar, pentru realizarea unei rampe de acces. Dar, în loc de ajutor, a primit o somaţie.

Nu este prima dată când ne lovim de asemenea cazuri

Întrucât nu este prima situaţie de acest gen cu care ne-am întâlnit, ni s-a părut extrem de bizar cum au ajuns Primăria şi Poliţia Locală exact la această familie, când oraşul este plin de situaţii privind disciplina în construcţii şi alte situaţii ilegale (vezi parcările aiurea prin tot oraşul, golăniile şi şicanele din trafic etc), care ar fi, cu siguranţă, mult mai demne de atenţie. Evident, ca şi în alte cazuri (Gălăţean infirm, pus la zid de vecini. Revoltă împotriva unei rampe de acces, Rampa de acces, motiv de supărare între locatarii unui bloc din Galaţi), deşi nimeni dintre autorităţi nu recunoaşte asta în mod direct, şi aici, cel mai probabil, a fost vorba despre un vecin deranjat de amenajarea de la parterul blocului.

Am solicitat şi noi un punct de vedere privind această situaţie Primăriei Galaţi, care ne-a răspuns că "susține principiul bunei vecinătăți, mai ales când este vorba despre oameni aflați în dificultate".

Cu alte cuvinte, ar trebui să nu ne mai reclamăm vecinii în situaţii de acest gen. Fiindcă acest lucru totuşi s-a întâmplat, instituţia publică nu are de ales decât să respecte legea. Remarcăm însă că, într-un răspuns la un caz similar din decembrie 2023, ni se spunea că "administrația locală a făcut demersuri pentru modificarea legislației astfel încât aceste rampe de acces să nu mai necesite autorizații de construire din partea Primăriei", fapt care, până acum, nu s-a concretizat.

Care este cadrul legal și soluția pentru amenajarea unei rampe de acces

Potrivit hotărârii Consiliului Local Galați nr. 62/26.02.2015, pentru ansamblurile de locuințe colective nu sunt permise modificările fațadelor blocurilor.

De asemenea, Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005, actualizată, privind protecția mediului, spune că nu poate fi schimbată destinaţia terenurilor amenajate ca spatii verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor fiind interzise.

În consecință, pentru respectarea temeiului legal prezentat, este necesar ca rampa de acces să se realizeze în zona accesului comun în casa scării blocului, fără afectarea spațiului verde aferent blocului. Astfel, se poate executa rampa de acces, în baza prevederilor Legii nr. 50/1991 (**republicată**)(*actualizată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pe cheltuiala proprietarilor. Procedura de autorizare începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire.

Pentru obţinerea certificatului de urbanism este nevoie de:

- cerere tip de emitere a certificatului de urbanism;

- documentația tehnică de certificat de urbanism (DTCU) întocmită de proiectant autorizat conform legii, 2 exemplare în original;

- extras din planul cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare actualizate la zi, eliberate de către OCPI;

- dovada achitării taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism.

Proiectantul va propune, la solicitarea beneficiarului, respectiv a Asociației de proprietari, soluții arhitecturale care vor trebui să respecte condițiile menționate. În cazul în care cererea nu respectă toate reglementările de mai sus, solicitarea nu poate fi soluționată favorabil.

Galerie de imagini

Citit 6605 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Martie 2025 21:08

8 comentarii

  • postat de MIȘU
    Joi, 27 Februarie 2025 18:28
    86.124.203.***
    Primaruleee, ai auzit de O.U.195/2005 REFERITOR LA ZONELE VERZI?? DE CE BETONELE PUI PESTE TOT BETON! IAR BIETUL BĂTRÎN SĂ-ȘI FACĂ RAMPĂ - AMENDA SĂ I-O PLĂTEȘTI TU!PĂCAT DE OM!
    1
    3
  • postat de Handicapați care nu se folosesc de mașini
    Joi, 27 Februarie 2025 15:10
    46.97.168.***
    Sute de locuri de parcare pentru oameni cu dizabilități,dar le folosesc oamenii fără nici un handicap ! Dacă ai o rudă cu handicap îți iei parcare personală moka , fără să se urce în mașina ta
    0
    11
  • postat de Anișoara Pop
    Joi, 27 Februarie 2025 11:12
    192.168.10.***
    Rușine vecinilor care în loc să ajute, judecă! Toți avem dreptul la o viață decentă, indiferent de dizabilități. Fără rampe, cei vulnerabili sunt privați de libertate. Egalitate în accesibilitate!
    1
    25
  • postat de corupția ucide
    Joi, 27 Februarie 2025 08:48
    128.127.118.***
    Vecini nemernici.si birocrație nemernică.pentru dumnezeu....dosarul cu șină.ati uitat dosarul cu sină.Nu se poate aaaașa cevaaa fără dosar cu șină.Vecinilor?Aaașa să vă ajute bunul Dumnezeu.
    6
    32
  • postat de Gălățeanul de la bloc
    Joi, 27 Februarie 2025 08:39
    95.77.107.***
    Să le fie rușine vecinilor! Îi deranjează cu ceva cele 3 trepte? Ei se gândesc, probabil, că nu vor ajunge la 84 de ani dar nu e vina acestui om.
    1
    45
  • postat de Galatean
    Joi, 27 Februarie 2025 08:03
    46.97.168.***
    Oameni rai plini de frustrări își revarsa răutatea pe un biet bătrân facadu-i ultimii ani de viata un calvar. Sa le fie rușine!
    1
    45
  • postat de Fără nume
    Joi, 27 Februarie 2025 01:06
    5.13.133.***
    Eu le-aș aprinde niște lumânări pe la morți acestor vecini.
    Cât despre pulitia locală, tare as face o petiție pentru desființarea astora.
    5
    28
  • postat de Galatean , din păcate
    Miercuri, 26 Februarie 2025 21:50
    86.124.202.***
    Jigodii de vecini !
    Sănătate ii doresc bunicului cât și fiicei acestuia.
    3
    78

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.