Condiția umană presupune frumusețe, dar și urâțenie, grandoare pură, strălucitoare a gândirii, dar și nebunie, generozitate, dar și egoism, bunătate și răutate, iubire și ură, măsură, dar și lăcomie, viață, dar și cult al morților, bucurie și… ideologie, normalitate, dar și propagandă ș.a.m.d., în dozaje diferite, în funcție de epocă istorică, de fiecare individ în parte, grupare, națiune...
Dramatizare după un roman autobiografic apărut în anul 1995, scris de Pavel Sanaev (care mai este sau, mai ales, este și regizor de film, scenarist, jurnalist ș.a.), roman care a fost și ecranizat în anul 2008, textul piesei "Îngropați-mă pe după plintă" este unul generos (nu numai pentru actori, dacă vreți, fiind și un fel de privire aruncată în culisele vieții obișnuite a actorilor - de pildă, interpreta bunicii din filmul rusesc a obținut premiul pentru interpretare la nu mai știu ce festival), deschis unei anumite nostalgii, aspecte sesizate de maestrul Ion Sapdaru, cunoscător al unor subtilități… cultural-geopolitice, ca și Vasile Ernu sau Tatiana Țîbuleac, care pot aborda prin creațiile lor (literare sau dramaturgice), din „prisma” realităților trăite la propriu, subiecte delicate fără a putea fi acuzați de subiectivism.
Pentru spectatori, mesajul nu este unul de… generozitate, ci un apel la empatie, înțelegere (Gen „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”): suntem în Moscova sovietică a anilor '70, avem o familie „lărgită” cam disfuncțională, având în prim plan bunicii mamei copilului (de opt spre nouă ani), interpretat, cu tot cu barbă, de către Răzvan Klop, care, ca și în cazul nepotului obez, din piesa montată tot la „Buzunar”, tot de către Sapdaru, reușește să fie un… moștenitor credibil, emoționant, ce mai, parcă ai vrea să-l iei acasă, cu toate problemele de sănătate pe care le are. O demonstrație de forță a candorii, deoarece să fii și să devii un copil de sub zece ani, chiar nu este de ici, de colo, existând multe riscuri ale jocului actoricesc…
Bunicii au grijă de copil, deoarece mama încearcă să se descurce cu noul soț sau partener, un scenograf în căutarea stabilității profesionale… Problema este că „bunica” are ceva probleme cu mansarda (la figurat), rezultând o multidimensionalitate a rolului căreia doar „un monstru sacru” i-ar fi putut face față: bref, probabil într-unul dintre cele mai dificile roluri din carieră, Isabela Oancea va rămâne în memorie ca o bunică care și-ar fi putut găsi loc în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, romanul și filmul made in USA, ceea ce ce ne aduce aminte, apropo de condiția umană, că și rușii, și americanii sunt oameni, cu greșelile lor… istorice sau individuale.
Din prea multă dragoste sau prea bune intenții, „Mămaia” îl va face pe micuț să-și trăiască un fel de infern personal, sau poate un purgatoriu!
În rolul bunicului, personajul fiind un actor pensionat de ceva vreme, dar care a avut succes de-a lungul timpului, mergând destul de des pe la pescuit, și pentru a scăpa de greutățile vieții de familie (deh, fugă de răspunderi!), Radu Niculescu, un profesor universitar și un actor de neuitat (ordinea enumerării nu contează!), născut în anul 1967, deci nici vorba de pensie!, care unește spiritual de obicei Tulcea (la Teatrul "Jean Bart") și Constanța (Universitatea "Ovidius"), intrând acum și în istoria teatrală a Galațiului!
Nu în ultimul rând, mama copilului este… Cristina Gheorghe, personaj prins între capriciile partenerului și ale mamei, nuanțând cu sensibilitate regretele renunțării la vocația maternă, în „scena post-finală”, în care s-au auzit și aplauzele bine meritate, făcându-și apariția și „vocea” copilului de pe înregistrările audio de la casetofon, chiar micul actor Vlăduț Gheorghe!
În aceeași scenă, regizorul și… actorul Ion Sapdaru a făcut și un apel emoționant, onorând teatrul gălățean independent, adresându-se către spectatori: Continuați să încurajați acest teatru minunat și oamenii săi!
Bref, toate spoilerele din acest text nu sunt decât un grăunte din imensitatea emoțiilor care sunt lăsate să se dezlănțuie pe scena teatrului, aducându-ne aminte cât de greu este să fim, simplu, omenoși! Adică buni, pur și simplu! Înainte de a fi îngropați, pe după plintă sau oriunde, în orice alt loc numit uitare!
