UPDATE: Inspectoratul de Poliție Județean Galați dezminte oficial informațiile apărute în spațiul online pe 27 ianuarie 2026, potrivit cărora ocupanții unei autoutilitare albe ar fi încercat să ademenească elevi în apropierea unei școli gimnaziale din municipiu. Potrivit IPJ Galați, mesajul viral, postat de mama unui elev pe o rețea de socializare, nu are corespondent în realitate.
În urma apariției postării, polițiștii Secției 3 Poliție Galați s-au sesizat din oficiu și au declanșat verificări pentru stabilirea situației de fapt. Ancheta a arătat că, în data de 26 ianuarie 2026, în jurul orei 14:00, conducătorul autoutilitarei - un tânăr de 22 de ani din municipiul Brăila - și pasagerul acestuia, în vârstă de 21 de ani, au purtat o discuție cu un grup de elevi care se deplasau pe partea carosabilă.
Conform autorităților, cei doi le-au recomandat copiilor să circule pe trotuar, pentru propria siguranță, fără a exista vreo intenție de a-i transporta sau de a-i atrage în autovehicul. Poliția precizează că interacțiunea a fost interpretată eronat de persoana care a publicat mesajul în mediul online, iar faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.
În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Galați le recomandă cetățenilor să manifeste prudență în distribuirea informațiilor neconfirmate și să sesizeze autoritățile competente în cazul oricărei suspiciuni, pentru verificări obiective și corecte.
STIREA INIȚIALĂ: Ceea ce părea a fi începutul unui scenariu de coșmar pentru părinții din Galați s-a dovedit a fi, în final, o alarmă falsă. În urma verificărilor riguroase efectuate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, s-a stabilit oficial că mesajele virale despre o „dubă albă” care ar fi acostat copii în zona Școlii Nr. 43 „Dan Barbilian” nu au niciun suport în realitate. Deși panica s-a propagat rapid în mediul online, investigațiile au demonstrat că nicio tentativă de răpire sau abordare suspectă nu a avut loc.
Totul a început în urmă cu două zile, când pe grupurile de WhatsApp și pe rețelele de socializare a început să circule o avertizare intensă. Mesajul susținea că luni, 26 ianuarie, în jurul orei 14,00, o dubă albă cu numere de înmatriculare de Brăila ar fi staționat în apropierea Școlii Gimnaziale Nr. 43. Persoanele din dubă ar fi întrebat mai mulți elevi dacă doresc să fie duși acasă, generând imediat teamă în rândul părinților, care au început să distribuie masiv postarea pentru a-și avertiza cunoscuții.
Impactul a fost resimțit și în interiorul școlii. Marți, copiii au început să povestească între ei variante ale incidentului, ceea ce l-a determinat pe un părinte să solicite oficial conducerii școlii să anunțe autoritățile.
Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, a confirmat că instituția a fost informată despre aceste temeri ale elevilor, apărute la finalul orelor de curs.
Verificări interne și intervenție a Poliției Locale
Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 43 a acționat imediat conform protocoalelor de siguranță. Directoarea instituției, prof. Florentina-Cristina Epure, a vizionat personal înregistrările camerelor de supraveghere din perimetrul școlii. Rezultatul a fost negativ: nicio dubă albă suspectă și nicio interacțiune de acest fel nu au apărut pe imagini în intervalul orar menționat.
Cu toate acestea, sesizarea a ajuns la Poliția Locală Galați pe data de 28 ianuarie, în jurul orei 13,30. Reprezentanții Poliției Locale au precizat însă că, deși au preluat informația, competența de investigare a unor eventuale infracțiuni de acest tip aparține Poliției Naționale. „Vorbiți despre infracțiuni și nu ține de noi”, au punctat aceștia, direcționând cazul mai departe.
Concluzia Poliției Naționale: „Fake news” confirmat
Deși inițial nu primise o sesizare directă, Inspectoratul de Poliție Județean Galați s-a sesizat din oficiu imediat ce panica a luat amploare.
Polițiștii au efectuat verificări pe teren și au analizat datele existente. Rezultatul verificărilor oficiale arată că în zona menționată nu a existat niciun vehicul suspect și nicio tentativă de ademenire a minorilor, întreaga situație fiind doar un efect de domino al unor interpretări eronate făcute de copii și amplificate nefondat în mediul digital.

