Campanie umanitară: Eduard Ţigău are nevoie de noi

Campanie umanitară: Eduard Ţigău are nevoie de noi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De patru ani umblă prin spitale în speranţa că va scăpa de o boală cumplită: leucemia. Are numai 15 ani, vârstă la care alţi băieţi îşi fac o mulţime de planuri pentru viitor. Eduard Ţigău şi-a închis, deocamdată, toate visele în colivia unei singure speranţe: aceea de a scăpa cu viaţă din lupta cu boala.

În vara anului trecut toată familia sa a crezut că soarele a ieşit şi pe strada lor. Eduard a primit un transplant de măduvă de la fratele său geamăn, dar, nu se ştie de ce, operaţia n-a reuşit, iar boala a recidivat.

Acum i se mai oferă o şansă: un transplant de celule stem, venite cu tot cu echipa de medici, tocmai de la Viena. Intervenţia, care ar trebui să se facă pe cât de repede posibil, costă 20.000 de euro, bani pe care familia nu-i mai poate strânge, după aproape patru ani de umblat cu copilul din spital în spital. În urma apelurilor noaste, dar şi a demersurilor familiei, s-au strâns aproape 5000 de euro. Fiecare dintre noi poate fi părtaş la miracolul înfăptuit pentru salvarea unei vieţi. Nu ar fi pentru prima dată când gălăţenii au arătat că pot face acest lucru.

Puteţi dona în conturile deschise la BRD, titular Nicolae Ţigău:

- RO33BRDE180SV62438311800 în euro

- RO77BRDE180SV62438401800 în lei

De asemenea, puteţi lua legătura cu familia la telefon 0723147543, sau puteţi veni la redacţie.

Citit 2089 ori Ultima modificare Marți, 24 Ianuarie 2012 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.