Strada Saturn / Două toalete ecologice ţin oamenii la distanţă

Strada Saturn / Două toalete ecologice ţin oamenii la distanţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La propunerea cititorilor, unul dintre subiectele abordate în această lună este cel al problemei toaletelor ecologice de pe strada Saturn, cele de lângă Parcul Şahiştilor. Cabinele sunt amplasate pe trotuar, lângă o clădire care găzduieşte cabinete medicale individuale stomatologice, parcul şi o gogoşerie. Toţi cei cu care am vorbit ne-au spus că cea mai bună soluţie este să le mute într-un loc mai izolat deoarece reprezintă un focar de infecţie iar mirosul este foarte cel care îi ţine la distanţă.

Pensionarii din parc sunt cei mai chinuiţi

Cei care simt cu siguranţă prezenţa acestor toalete sunt pensionarii care joacă şah sau table în fiecare zi în parc. „Nu avem ce să facem. Ne deranjează că vine mirosul până la noi. Ar trebui mutate în altă parte pentru că nu sunt puse bine. De multe ori se scurge pe trotuar de la ele şi oamenii calcă. Pe aici se mai joacă şi copii. Vara nici nu putem sta din cauza mirosului”, ne-au spus Costică şi Virgil, doi pensionari.

Deşi sunt golite, mirosul rămâne

De ele se plâng şi cei care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele stomatologice din zonă. „Nici nu putem trece pe lângă toaletele alea. Eu vin în fiecare dimineaţă la ora cinci şi văd că atunci sunt golite. Deci cineva îşi face treaba, dar de ce încă miros atât de tare, nu îmi pot explica. O să se încălzească vremea şi va fi mai rău. Nici nu vom putea lăsa ferestrele deschise”, ne-a spus îngrijitoarea clădirii. Nici vânzătoarele de la gogoşeria de alături nu au scăpat de mirosul emanat de cele două toalete. „Trecătorii sunt nevoiţi să se ţină de nas, darămite noi care stăm atâtea ore lângă ele. Sunt convinsă că la vară vom suferi: o să ne sufocăm din cauza căldurii şi a duhorii. Mirosul e groaznic”, spun acestea.

Pentru a comunica dorinţa acestora şi reprezentanţilor Primăriei, am contactat telefonic purtătorul de cuvânt al instituţiei care, însă, ne-a trimis la Ecosal, spunând că aceştia pot să ne ofere mai multe detalii despre situaţia mai sus prezentată. Reprezentanţii Ecosal, în schimb, ne-au spus că problema este de competenţa biroului tehnic din cadrul Primăriei şi nu a lor. Ne-am întors de unde am plecat: purtătorul de cuvânt a promis că ne va suna. Nu a revenit, aşa că am sunat din nou, după câteva ore, primind următorul răspuns: "Până acum nu am primit nicio reclamaţie din partea cetăţenilor cu privire la cele două toalete publice de lângă parcul şahiştilor. În momentul în care vom primi, este posibil ca ele să fie mutate".

Citit 1825 ori Ultima modificare Luni, 19 Martie 2012 23:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.