Ora prieteniei la CN "C. Negri": Lecţie de iubire pentru Edi

Ora prieteniei la CN "C. Negri": Lecţie de iubire pentru Edi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copiii claselor primare de la Colegiul Naţional „C. Negri” au parcurs recent o lecţie de iubire faţă de colegul lor, Eduard Brudiu, un copil în vâstă şase ani, care de două luni a rămas orfan de mamă. Edi, cum îi spun colegii, este la grupa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Împăraţi”. Povestea lui a fost cunoscută la ora de religie.

Unde o pot desena pe mami?

„Eduard m-a întrebat: ˝Doamna profesoară, eu unde o pot desena pe mami, cu noi, familia, sau Sus în cer, alături de Dumnezeu?˝ Mi-am stăpânit cu greu emoţiile şi, credeţi-mă, mi-am adunat şi mai greu cuvintele, când am aflat că mami nu mai este pe pământ”, mărturiseşte Mihaela Bobeică, profesoară de religie la Colegiul „C. Negri” şi la Şcoala "Sf. Împăraţi".

Mult mai uşor a fost însă de adunat faptele bune pentru a-i însenina viaţa acestui copil, care trăieşte cu tatăl său şi cu fratele mai mare, într-o casă plină cu nevoi. Cu sprijinul directoarei Andra Ionescu, cu implicarea învăţătoarelor Daniela Bobu (clasa a III-a A), Dorina Matei (IV-a B), Rodica Ştefănică (a IV-a A), Dorina Turosu (a III-a B), copiii de la Pedagogic ne-au oferit o adevărată lecţie de dragoste creştină. Ei au pus mână de la mână şi din alocaţiile lor i-au pregătit câte un mic dar lui Edi.

Edi s-a bucurat însă cel mai mult de prietenia copiilor de la Pedagogic. La rândul său, le-a demonstrat că e un copil care merită tot sprijinul. În răspunsurile lui, dar mai ales în desene, Edi şi-a aşezat familia lui în culori optimiste. Pe mama a aşezat-o între îngeri şi are certitudinea că acolo unde este acum nu mai suferă. „Eu ce să le spun colegilor? Că trebuie să-L iubească pe Dumnezeu şi că trebuie să se bucure de dragostea părinţilor lor”, a spus el, preocupat să despacheteze cât mai repede o jucărie.

Dincolo de lecţia de iubire la care acest copil s-a făcut părtaş, am intrat şi în casa acestei familii plină de nevoi, care locuieşte cu chirie şi care ar avea nevoie şi de sprijin şi din partea altora.

Citit 2832 ori Ultima modificare Duminică, 28 Octombrie 2012 14:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.