Focar de infecţie în Piaţa Centrală. Războiul gunoaielor din strada Tecuci nr. 101
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Focar de infecţie în Piaţa Centrală. Războiul gunoaielor din strada Tecuci nr. 101
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Imobilul din strada Tecuci nr. 101 a devenit, de multă vreme, un focar de infecţie şi un motiv de război între cei care adună şi aruncă deşeuri menajere. Pe de o parte, cetăţenii care stau în zonă ne-au semnalat că, de mai bine de cinci ani, după ce a murit chiriaşul, casa ruinată de la numărul 101, aflată în proprietatea Primăriei Galaţi, a devenit groapă de gunoi şi adăpost pentru maidanezi şi persoane fără adăpost.

„Povestea nu este de ieri de azi, ci trenează din 2006, când fostul chiriaş a încheiat conturile cu această lume. De atunci, gardul, poarta, uşile şi alte lucruri din casă au fost cărate bucată cu bucată de persoane necunoscute”, ne relatează vecinii.

De la Serviciul Public Ecosal Galaţi, directorul tehnic Marin Axente ne-a spus că echipajele Ecosal adună deşeurile menajere de la amintita adresă săptămânal, vinerea. „Numai că imobilul de la numărul 101 nu este locuit şi noi, potrivit legii, nu avem cum să susţinem astfel de activităţi din fonduri proprii. Trebuie să existe o comandă din partea Primăriei Galaţi, fiindcă noi dăm cont pentru fiecare serviciu şi pentru fiecare consum de combustibil. Pe de altă parte, în strada Tecuci nr. 101 am intervenit periodic, fiindcă mormanele de deşeuri se acumulează periodic şi se datorează tot celor din jur. Nu cred că vine cineva din Valea Oraşului ca să arunce resturile menajere în centrul oraşului”, spune directorul Marin Axente.

Nici la Primăria Galaţi starea imobilului din strada Tecuci nr. 101 nu este o necunoscută. „Cunoaştem situaţia şi nu e de ieri de azi. Anul acesta, la sfârşitul lui ianuarie, după sesizarea apărută în "Viaţa liberă", am făcut comandă către Ecosal şi atunci a fost dezafectată zona. Astăzi este asaltată iarăşi de gunoaie. Nemulţumirea noastră este că în toţi aceşti ani, de când a murit chiriaşul, niciun vecin nu a sesizat la 112 că ar fi văzut pe cineva care a aruncat gunoaiele la amintita adresă. Curios însă, toată lumea constată că s-au refăcut munţii de deşeuri menajere şi întotdeauna vecinii arată cu degetul după ce a fost umplută curtea cu mormane de sacoşe, PET-uri, cu fel de fel de obiecte care le prisosesc în casă”, ne-a răspuns Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Reprezentatul Primăriei Galaţi ne-a asigurat că şi de această dată va înainta o comandă către Ecosal, pentru ca focarul de infecţie să fie înlăturat.

„Pentru că a devenit o obişnuinţă acest fapt, vom cere în mod expres Poliţiei Comunitare să supravegheze zona şi cei care se fac vinovaţi să fie sancţionaţi”, a adăugat Mihai Costache.

Citit 1854 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2013 19:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.