Strigăte de ajutor: Trei gălăţeni îşi duc traiul sub cerul liber, în ploaie şi vânt
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Strigăte de ajutor: Trei gălăţeni îşi duc traiul sub cerul liber, în ploaie şi vânt
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Imobilul în care locuiau a fost retrocedat, iar acum oamenii stau pe stradă, alături de maidanezi


Trei gălăţeni au ajuns să trăiască precum nişte animale, pe strada Cuza, fără un acoperiş deasupra capului, după ce casa în care locuiau, ce aparţinea Primăriei, a fost retrocedată. Oamenii spun că au bătut drumul la Primărie de nenumărate ori, pentru a solicita o locuinţă socială, dar de fiecare dată s-au confruntat cu un refuz din partea angajaţilor de la Serviciul Spaţiu Locativ. Rodica Dobrea ne-a spus că nici ea şi nici concubinul său, ambii angajaţi ai Serviciului Public Ecosal, nu îşi permit să închirieze o locuinţă în oraş întrucât obţin venituri extrem de mici: 500 de lei pe lună. Ba mai mult, femeia o are în grijă şi pe mama sa, o vârstnică bolnavă, care îşi duce traiul tot pe stradă, alături de cei doi. „Am fost la Spaţiu Locativ de nenumărate ori, dar ne-au spus că nu au locuinţe sociale disponibile. De 10 ani de zile sunt disperată să obţin un acoperiş deasupra capului. Nu cerem vilă sau apartament, ci o cămăruţă. Vrem o cameră, undeva, pe care să ne-o amenajăm noi şi unde să avem măcar apă pentru a ne spăla, un pat în care să dormim. Practic, un loc al nostru. Ne-au trimis să ne închiriem în oraş, dar cum să ne permitem aşa ceva? Eu şi soţul câştigăm câte 500 de lei pe lună. Nu ne permitem. Stăm în ploaie împreună cu mama mea, care este bolnavă. Vine iarna. Ce ne facem? De la Primărie au spus că cei evacuaţi vor avea prioritate în a obţine o locuinţă. Doar vorbe… ”, ne-a spus Rodica Dobrea.

Mii de solicitanţi, puţine locuinţe

Reprezentanţii municipalităţii susţin că mii de gălăţeni aşteaptă o locuinţă socială din partea Primăriei, dar că, în acest moment, nu mai există imobile ce ar putea fi închiriate. Salvarea? Campusul de locuinţe sociale, a cărui construcţie va fi demarată de-abia la finele acestui an! „Sunt mii de solicitări de locuinţe sociale. Unele mai îndreptăţite ca altele. Avem cereri foarte vechi, dar situaţia trebuie să fie rezolvată la mod global. Vom construi 22 de blocuri, sunt în faza de proiectare, pe final, şi sperăm ca în cel mai scurt timp să demarăm construcţia acestora”, a afirmat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Citit 2032 ori Ultima modificare Miercuri, 28 August 2013 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.