Doar aproximativ 7.000 de bilete Transurb au fost distribuite la domiciliul pensionarilor

Doar aproximativ 7.000 de bilete Transurb au fost distribuite la domiciliul pensionarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După 1 octombrie, cei care nu au primit tichetele le pot ridica de la chioşcuri

“Vă rugăm să ne spuneţi care este stadiul distribuirii tichetelor de transport pe trimestrul IV 2013, pentru pensionarii care au vârste de peste 65 de ani. La noi pe scară au venit doi salariaţi ai Transurb şi au adus biletele unei vecine pensionare, dar mai suntem vreo trei familii care depăşim vârsta de 70 de ani şi ni s-a spus că nu suntem pe listă”, ne-a sesizat Vasile Dima, pensionar din Galaţi, 76 de ani, din Micro 39A, bl. K6.

Distribuirea tichetelor de transport la domiciliul pensionarilor care au peste 65 de ani a fost demarată la începutul lunii august, însă operaţiunea este departe a de fi îndeplinită sută la sută până la 1 octombrie, când începe trimestrul IV. “Am luat această măsură încă din august, pentru a evita aglomeraţia de la ghişeele noastre. Lucrăm cu forţe proprii, cu doar patru echipe a câte doi oameni, pe care i-am scos din producţie. În această perioadă au fost înmânate tichetele către aproximativ 7.000 de pensionari din cei aproximativ 25.000, câţi sunt în judeţul nostru cu vârste de peste 65 de ani, potrivit listelor Casei Judeţene de Pensii Galaţi. Cu toate eforturile noastre, nu toţi cei aproximativ 25.000 de pensionari vor intra în posesia biletelor până la 1 octombrie”, ne-a spus Genica Totolici, director general al SC Transurb SA Galaţi.

Cei care nu vor primi tichetele la domiciliu până la 1 octombrie, le vor putea ridica, după data respectivă, de la ghişeele Transurb. “Nu putem merge simultan cu distribuirea lor prin chioşcuri şi la domiciliu, pentru că există riscul ca unii dintre pensionari să le primească de două ori”, a adăugat interlocutoarea. Pentru pensionarii cu vârste sub 65 de ani biletele gratuite se distribuie la chioşcurile Transurb SA.

Citit 1214 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2013 16:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.