Doar circa 30 de sindicalişti ai Cartel Alfa au protestat, ieri, pe esplanada din faţa Prefecturii, nemulţumiţi că, nici până la această dată, guvernanţii nu i-au invitat la un dialog pe tema doleanţelor. Protestatarii, înarmaţi cu steaguri albe şi butoaie pe post de tobe, au scandat şi au fluierat întorşi cu spatele la Prefectură, în semn de dispreţ faţă de Guvern. "Cartel Alfa continuă seria protestelor începute la 1 octombrie şi, din păcate, după două luni de zile de proteste, atât la nivel local, cât şi central, nu avem niciun semnal măcar pentru un dialog real, transparent. De aceea ne-am întors cu spatele către instituţia care reprezintă Guvernul României, pentru că aşa îi vom trata de acum înainte: cu spatele, la fel cum ne tratează ei pe noi”, a declarat Romică Gârneaţă, preşedintele filialei locale a Cartel Alfa. Sindicaliştii şi-au exprimat, ieri, nemulţumirea şi în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic în locuinţe şi i-au invitat pe gălăţeni să li se alăture la proteste, pentru a determina autorităţile locale să distribuie căldură tuturor bun-platnicilor din oraş. La protest au participat doar angajaţi ai sectorului economic, precum Atlas, ICMRS sau ArcelorMittal.
Sindicaliştii de la Cartel Alfa au manifestat cu spatele la Prefectură, în semn de dispreţ faţă de guvernanţi Scris de Corina Dobre


Mai multe din această categorie: