18 decembrie/ Sfântul Daniil Sihastrul

18 decembrie/ Sfântul Daniil Sihastrul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sfântul Daniil Sihastru este pomenit pe 18 decembrie de toţi credincioşii români. S-a născut în zorii veacului al XV-lea pe moşia Mănăstirii „Sf. Nicolae” din Rădăuţi. A fost tuns în monahism la 16 ani, iar pe la 1450 s-a făcut schimonah, cu numele Daniil. multe decenii s-a nevoit prin munţii din nordul Moldovei şi pe Valea Putnei, râul Viţeul, într-o chilie săpată în piatră care există şi astăzi. A rămas în istoria noastră modelul duhovnicului. Prin 1452, când a murit Voievodul Bogdan, Cuviosul i-a prevestit lui Ştefan că va ajunge domn al Moldovei. În 1457, Ştefan cel Mare a urcat pe tronul Moldovei. Daniil Sihastru l-a determinat pe Ştefan să ridice multe biserici, între acestea Mănăstirea Voroneţ (1488), considerată „Capela Sixtină a Orientului”. A urcat la ceruri în 1496, pe la 90 de ani. Este înmormântat la Mănăstirea Voroneţ. În veacul al XVII-lea moaştele sale au fost aşezate într-o raclă. Este canonizat în 1992 şi i se mai spune Sfântul Daniil cel Nou de la Voroneţ.

Invitaţie la hram

Parohia gălăţeană "Sfântul Daniil Sihastru şi Ioan Iacob de la Neamţ" este astăzi în sărbătoare, 18 decembrie fiind ziua de prăznuire a Sfântului Daniil Sihastru. Părintele paroh Daniel Mitu îi aşteaptă pe cei dornici de rugăciune să participe la sărbătoarea comunităţii, la capela de la parterul blocului C120, Micro 39C (lângă talcioc). Creştini de aici aşteaptă de ani buni un spaţiu de biserică.

Citit 1377 ori Ultima modificare Marți, 17 Decembrie 2013 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.