Se spune că recunoştinţa e floare rară. Cristian Neculiţă, băieţelul de zece ani care în scurtă vreme va deveni copilul sănătos care a fost, a ţinut să ofere floarea recunoştinţei lui tuturor celor care au donat bani pentru operaţia lui.
Cristian este unul dintre elevii cu care Şcoala Gimnazială nr. 42 “Sfinţii Împăraţi” din Galaţi se mândreşte. Este premiant la şcoală şi campion naţional la dans sportiv.
În anul 2005 a fost diagnosticat cu deformaţie toracică, iar situaţia lui s-a agravat anul acesta. Cristian va trebui să facă urgent o operaţie de protezare a sternului, cu ajutorul unei proteze de titan, în valoare de 8.548 lei.
Şansa lui Cristian la o copilărie normală şi o viaţă sănătoasă a depins de cei 85 de milioane de lei vechi pe care, graţie copiilor, părinţilor acestora şi cadrelor didactice conduse de inimoasa directoare Vasilica Ilie, a reuşit să-i adune. În timp record, graţie spectacolului caritabil „Dăruind, vei dobândi”, realizat de Şcoala „Sfinţii Împăraţi” în colaborare cu Biserica “Sfântul Vasile” suma a fost adunată.
Tatăl lui Cristian n-a găsit altă cale să le mulţumească tuturor celor care au donat bani pentru fiul lui, decât prin vocea noastră. Iată scrisoarea pe care familia Neculiţă ne-a rugat să o publicăm, „fiindcă nu putem mulţumi fiecărei persoane care cu adevărat chiar a fost alături de noi şi prin efortul lor financiar chiar am devenit o redută în calea grijii apăsătoare care nu se mai sfârşea”:
„În legătură cu copilul nostru, Alex Cristian, lucrurile au început să intre pe ultima linie. Noi aşteptăm ca odată cu trecerea Paştelui să fim gata pentru operaţie, operaţie care nu ar fi fost posibilă fără ajutorul dumneavoastră, al tuturor acelora graţie cărora, noi, părinţii, am răsuflat uşuraţi”.
„Nu ştim care ar fi cuvintele pentru a vă spune cât de mult vă mulţumim. Vă mulţumim pentru liniştea noastră, pentru liniştea copilului nostru, care nu peste mult timp se va bucura de lucrul pe care îl făcea să se simtă bine mai demult: dansul sportiv. Din partea lui Alex Neculiţă şi a familiei, vă dorim un Paşti Fericit şi Domnul Nostru să vă dea multă sănătate şi binecuvântarea unei vieţi frumoase alături de cei dragi!”, vă urează familia Neculiţă.
Îi dorim şi noi sănătate lui Cristian, putere părinţilor lui şi să-l vedem curând dansând aşa cum numai el ştie s-o facă - minunat.