În vreme ce scrumbia se pârpolea pe fonduri europene, lângă spaţiul delimitat de bannerele festivalului, în faţa unui un cort militar, voluntarii şi membrii Asociaţiei Suport Medical Activ, încercau să le reamintească gălăţenilor că e important să trăiască sănătos şi să le pese de cei săraci. Împărţeau baloane, controlau tensiunea, mai dădeau un sfat pentru sănătate şi, totodată, îi invitau pe gălăţeni să se alăture acţiunii lor caritabile. "Acţiunea noastră e mai mult una de sensibilizare a opiniei publice decât o acţiune propriu-zisă de ajutor umanitar sau de educaţie sanitară. Încercăm să le amintim gălăţenilor că vin sărbătorile, să fie mai buni, să se gândească şi la cei care nu au şi să sprijine proiectul pe care noi îl desfăşurăm: "Ajută un copil să crească sănătos". Vrem să strângem câţiva bănuţi, să luăm dulciuri pentru copiii din Fileşti, cărora le vom duce şi hăinuţe, jucării şi produse de igienă personală”, ne-a declarat dr. Marcela Dragomir, medic primar la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” şi preşedinta Asociaţiei Suport Medical Activ.
Acţiune caritabilă: "Ajută un copil să crească sănătos" Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Locuri de parcare rezidențiale şi pentru gălățenii din zonele de case Ziua libertății presei... atâta cât (ne-)a mai rămas Maestrul Tudor Gheorghe își onorează publicul la 80 de ani Studiu istoric despre principii fanarioţi, publicat de un elev gălăţean. Lansare la Casa Artelor, sub oblăduirea Clubului Kiwanis Galaţi Poza zilei. „Toaletat” pân-a rămas... o cioată
Mai multe din această categorie:

