Trenurile CFR vor avea ÎNTÂRZIERI de 30 - 40 de minute din cauza CANICULEI

Trenurile CFR vor avea ÎNTÂRZIERI de 30 - 40 de minute din cauza CANICULEI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trenurile de marfă şi călători vor circula, în intervalul 12 - 14 august cu viteză redusă, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi la nivelul solului, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

'În perioada caniculară, cuprinsă în intervalul 12 — 14 august, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului, vor fi introduse limitări de viteză în circulaţia trenurilor. Astfel, în data de 12 august, începând cu ora 11,30, viteza de circulaţie a trenurilor de marfă şi de călători se reduce cu 10-50 km/h faţă de viteza normală, pe anumite secţii de cale ferată. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfăşoare în condiţii de siguranţă', se arată în comunicatul citat.

Reducerea vitezei de circulaţie va atrage după sine întârzieri la destinaţie, în medie, de 30-40 de minute/ tren, funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie.

Călătorii să obţine informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, dar şi la telefon 021/9521.

 

Citit 809 ori Ultima modificare Marți, 12 August 2014 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.