* Costache Genes din Valea Mărului nu-şi uită istoria *
A trecut prin ororile unui război, a trăit vremurile foametei, dar nu a uitat niciodată cum a sărutat pământul României atunci când s-a întors din luptă.
La Valea Mărului trăiesc doi veterani, Costache Genes şi Simion Tudorache. Noi am reuşit să vorbim doar cu primul, celălalt era la câmp. Chiar dacă sunt la o vârstă înaintată, celor doi munca le dă putere.
Costache Genes (FOTO) are 89 de ani şi cel de-Al Doilea Război Mondial l-a prins la vârsta de 21 de ani, în Bucureşti, la Regimentul 6 Mihai Viteazul. A apărat Capitala, iar jocurile politice din acele vremuri au făcut ca regimentul său să fie la un pas de a fi desfiinţat.
„Au discutat şi s-a ajuns la concluzia să plecăm pe front. Ne-au scos din ţară, în martie. Ne-au dat jos din tren undeva în Cehia”, îşi începe istorisirea moş Costache. Şi-a amintit că a plecat cu Tudor Vasile, zis Cucuietu, „care s-a întors viu”, cu Iancu Blându, dar şi cu Vasile, „care a murit pe front”.
Erau săraci şi prost echipaţi, dar au luptat
Îl întreb dacă a fost greu. Priveşte în gol şi oftează din cauza amintirilor care-l năpădesc. A fost tare greu.
Îşi aminteşte cât de prost erau echipaţi, îşi mai aminteşte că de multe ori românii mureau cu grenada în mână. „Nemţii făceau instrucţie cu grenade adevărate, iar noi aruncam cu chetroaie şi atunci când ne trezeam cu grenada în mână, mulţi dintre noi nu ştiau ce să facă şi le exploda în mână”, oftează Costache Genes.
N-au plecat până ce nu şi-au îndeplinit misiunea
Bătrânul războinic îşi mai aminteşte o zi de iarnă, când comandantul le-a ordonat să distrugă o grupă de nemţi.
„Strângeţi tot ce aveţi, ne-a spus comandantul, lopata, baioneta, centura, legaţi-le pe voi, ca să nu faceţi gălăgie. Le-am legat de spate. Era o baltă îngheţată şi trebuia s-o trecem. Am intrat pe gheaţă, târâş, să nu facem nici un fel de zgomot”.
„Şi totuşi unul a scăpat alea, a făcut zgomot şi ne-au luat nemţii la bătaie. S-a rupt gheaţa, am căzut în apă. Am stat în apă până când s-a terminat răpăiala. Am luat grenade şi le-am aruncat, ne-am îndeplinit misiunea şi ne-am întors doar 5 sau 6”, ne-a spus bătrânul.
A dormit în tranşee lângă soldaţii ucişi
Mulţi dintre soldaţii români au murit pe pământ străin, unii nu au fost îngropaţi niciodată, alţii au fost aruncaţi în gropile comune sau au murit fără lumânare. El a scăpat fără să fie rănit, dar a văzut oamenii murind lângă el, a dormit în tranşee lângă soldaţi ucişi de gloanţe şi totuşi îmi spune că nimic nu a egalat greutatea întoarcerii acasă.
„În iulie, am plecat de lângă Praga, făceam câte 65 de kilometri pe zi, şi asta pe jos. Pe 20 august, eram la Bucureşti, la Mogoşoaia. Când am intrat în ţară, în zona Aradului, ne-am aruncat cu gura de pământ”, ne-a istorisit moş Costache, plângând aşa cum a făcut-o şi atunci, când a sărutat pământul ţării la întoarcere.
L-am întrebat cum a trecut prin comunism. Mi-a răspuns că prin toate vremurile pe care le-a trăit, el a muncit şi şi-a văzut de treaba lui. Îl întreb dacă acum este mai greu acum decât altădată.
„Se trăieşte bine acum. Noi am trăit rău, până în 1960 a fost foarte greu. După război a fost foamete, eu luni de zile nu am ştiut ce-i pâinea”, concluzionează bătrânul.
