Cum ar fi ca într-o zi cineva să vină să vă spună: „Sunt atât de supărat încât, ca să mă pot linişti, vă omor pe toţi. Şi ca să fiu sigur, am strâns suficient trotil cât să pot arunca totul în aer”?! Mai mult ca sigur se duce de râpă şi bruma de siguranţă pe care aţi avut-o vreodată.
Numai că un astfel de dialog chiar se poartă de ani buni între preşedintele Judecătoriei, magistratul Diana Oancea, şi unul dintre oamenii care vin zilnic să o viziteze.
Aşa cum Palatul Justiţiei îşi cunoaşte procesomanii, tot aşa îşi ştie şi sufletele chinuite, care în nebunia lor consideră că timpul s-a oprit la momentul când procesul sau viaţa lor a luat o turnură dramatică. Sunt trei oameni care vin şi pentru care nu există nicio stavilă în a intra în Palatul Justiţiei şi asta pentru că nu există un cadru legal care să le permită celor în drept să trimită persoana la un psihiatru.
„A crezut că-l fac nebun”
Din motive lesne de înţeles, nu vom publica numele celor aflaţi în această situaţie, dar vă vom spune istoria lor, pe scurt, pentru a fi mult mai atenţi la cei de lângă noi.
Primul este un bătrân, în etate de 70 de ani, care de 17 ani este chinuit de faptul că a pierdut o sumă mare de bani în 1994. După un proces pe care l-a câştigat, a mers la un executor judecătoresc. Acesta i-ar fi spus că va face toate formalităţile, în sensul că va pune poprire pe banii din bancă ai firmei contra căreia se câştigase procesul”.
„Purtat mereu cu vorba, omul avea să afle după un timp că banca nu mai avea nimic în conturi pentru el. A început să facă plângeri penale, dar şi acţiuni care i-au fost respinse, cam din acelaşi motiv, că nu le timbra. Ideea este că omul face şi acum acelaşi lucru, chiar dacă dreptul lui de a executa s-a prescris încă din 1997. Aşa că aproape zilnic vine la Judecătorie şi nu uită să-şi facă vizita „obişnuită”.
„Nu mi-e teamă de dumnealui, numai că am încercat să-i explic faptul că dacă ar omorî pe cineva sau ar arunca totul în aer, tot n-ar câştiga nimic. Mi-a spus că aşa va fi mai liniştit. I-am explicat şi că are o problemă şi că ar trebui să meargă la un psihiatru. S-a supărat, a crezut că-l fac nebun. N-am cadru legal, sau cel puţin nu cunosc eu, care să-mi permită să-l trimit la doctor”, a explicat magistratul.
Hotărârea adevărată o vreau, nu pe asta falsă
Mai există o doamnă, care în trecut a fost secretară. Obişnuită cu activitatea, odată ieşită la pensie, femeia s-a văzut în situaţia în care nu mai avea ce face, aşa că a început prin a-şi da fraţii în judecată.
De mai bine de 5 ani, poate fi văzută pe holurile Palatului de Justiţie, vorbind singură sau cu cineva doar de ea ştiut, uneori intră în vorbă cu avocaţii, care deja ştiu despre ce este vorba, sau merge la biroul preşedintelui Judecătoriei.
Tot o obişnuită a acestui tip de vizită prin Tribunal este şi o bătrână care şi-a pierdut casa în urma divorţului. Cei doi au decis de comun acord să vândă casa şi să ia fiecare partea lui de bani. După vânzare s-a întâmplat ceva în mintea ei, pentru că nu a mai vrut niciun ban, ci şi-a dorit locuinţa. A lăsat banii în conturile Judecătoriei mult timp, până ce s-au devalorizat”.
„Între timp, asociaţia i-a dat în judecată pe foştii proprietari pentru datorii la întreţinere, iar suma a fost dată. De atunci, femeia vine mereu şi cere o copie după decizia prin care „i s-a dat casa”.
„Ea vine şi solicită decizia din dosarul numărul…Noi o eliberăm, iar când o vede spune acelaşi lucru - să-i dăm hotărârea adevărată, nu pe asta care e falsă”, a povestit Diana Oancea.
