INFORMARE METEO DE GER/ Cât de RECE va fi VREMEA la Galaţi în următoarele zile

INFORMARE METEO DE GER/ Cât de RECE va fi VREMEA la Galaţi în următoarele zile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gerul pune din nou stăpânire pe ţara noastră. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea treptat, iar în depresiuni pot ajunge şi la minus 25 de grade Celsius. Săptămâna se va încheia, însă, în uşoară încălzire, până la temperaturile medii ale perioadei. Câteva judeţe din partea de nord a Moldovei se află, luni, până la ora 14,00, sub avertizare cod galben de vânt puternic.

Meteorologii spun că, în 2015, vom avea parte de un "ger al bobotezei" autentic.

Marţi, la Galaţi, vremea va fi foarte rece. Cerul va fi variabil pe tot parcursul zilei, cu şanse slabe de precipitaţii, în timp ce vântul va sufla moderat, cu o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră, fiind posibile şi unele intensificări de scurtă durată.

Temperatura maximă a zilei de marţi va fi de minus 6 grade Celsius, iar minima pe timpul nopţii va coborî până la valoarea de minus 17 grade Celsius.

Cel mai frig va fi miercuri, când temperaturile vor atinge maxime de minus 7-8 grade Celsius şi vor scădea în timpul nopţii până spre valoarea de minus 20 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla cu o viteză maximă de 20 de kilometri pe oră.
 
Începând de vineri vremea se va încălzi, astfel că în weekend vom avea temperaturi maxime de până la 4-5 grade Celsius.
Citit 2258 ori Ultima modificare Luni, 05 Ianuarie 2015 14:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.