Au ÎNCEPUT lucrările de amenajare a PARCĂRII din Micro 19. În cât timp trebuie să fie GATA
Foto: Foto Anca Melinte

Au ÎNCEPUT lucrările de amenajare a PARCĂRII din Micro 19. În cât timp trebuie să fie GATA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ultimele zile, utilajele firmei Tancrad s-au tot foit pe terenul eliberat de cele 144 de garaje, din Micro 19, dintre Şcolile 17, 29, Biserica „Sf. Ana” şi Colegiul Economic. Până acum s-a pregătit terenul. De ieri, însă, investiţia votată acum un an de aleşii locali a intrat în linie dreaptă. Potrivit lui Silviu Bacalum, cel care a preluat temporar misiunea de purtător de cuvânt al Primăriei, au început lucrările propriu-zise de amenajare a parcării cu loc de joacă şi spaţii verzi, lucrări care trebuie să fie gata în patru luni.

Reamintim că proiectarea şi execuţia primei parcări construite pe locul unei foste baterii de garaje, în Micro 19, au fost atribuite, prin licitaţie, consorţiului format din firmele Tancrad SA Galaţi şi Global Service Project Bucureşti, cu preţul de 1,93 milioane de lei.

Contractul vizează amenajarea unei parcări auto cu 234 de locuri pentru autoturisme, spaţii verzi, un loc de joacă pentru copii, o zonă cu destinaţie pietonală prevăzută cu bănci, coşuri de gunoi, cişmele, toaletă ecologică şi iluminat public. Locul de joacă va avea două tobogane, patru balansoare, două leagăne cu trei scaune şi un complex de joacă dotat cu două turnuri şi un pod mobil.


CITEŞTE ŞI: Regulament nou pentru PARCAREA cu abonament. Gospodărire Urbană NU RENUNŢĂ la idee

Citit 2826 ori Ultima modificare Luni, 16 Martie 2015 21:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.