* Deşi există legi clare, stăpânii de câini nu le respectă, dar nici nu-i obligă nimeni
Pentru unii ar putea fi un subiect pe cât de greţos pe atât de lipsit de importanţă, mai ales acum, când Galaţiul se confruntă cu probleme serioase ce continuă să rămână nerezolvate. Totuşi, trebuie să aducem în discuţie un subiect cu moţ: câinii şi murdăria lăsată în urmă de aceştia. Nu discutăm aici despre câinii maidanezi, cu care ne-am obişnuit. Fac şi ei ce pot şi pe unde pot, dacă tot n-are nimeni grijă de ei şi nici nu le cere socoteală.
Altfel ar trebui să stea însă lucrurile cu câinii aflaţi în grija unor stăpâni. Şi fac referire aici la oamenii care, în fiecare zi, privesc mândri cum animalele lor de companie îşi fac firesc nevoile fiziologice pe spaţiul verde din parcurile unde se joacă zeci de copii. Aceşti stăpâni ori n-au copii, ori n-au bun-simţ. Cert e că ceva le lipseşte.
Lege există. Cine o aplică?
Pentru toţi cei care nu ştiu, avem hotărâri de Consiliu Local, HCL 79 din 2002 şi HCL 307 din 2006, care spun că animalele de companie nu au voie pe spaţiile verzi din parcuri şi nici în locurile de joacă pentru copii. Iată care sunt obligaţiile proprietarilor de câini: "Însoţitorii vor avea asupra lor, în timpul plimbării, echipamentul necesar în vederea colectării dejecţiilor produse de câini. După colectare, punga va fi închisă etanş şi depusă într-un punct de colectare a gunoiului. Se interzice intrarea persoanelor însoţite de câini în locuri de joacă pentru copii, şcoli, grădiniţe, mijloace de transport în comun. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă necurăţarea de către proprietarii câinilor".
Aşadar, sunt oameni care fie nu cunosc legea, fie nu dau doi bani pe ea, pentru că nu sunt niciodată sancţionaţi, sau oameni cărora, pur şi simplu, nu le pasă nici de sănătatea proprie şi nici de sănătatea celor din jur.
Nu toţi stăpânii de animale de companie procedează aşa. Dar altora li se pare umilitoare acţiunea în sine, considerând că rahatul câinelui e la fel de inofensiv ca o floare de primăvară, odată "plantat” în spaţiul verde, la nici 30 de centimetri de un copil care se joacă. Alţii dau vina pe primărie, instituţie care, în viziunea lor, ar trebui să pună, ca "afară" (a se citi "ţări străine”), tonomate cu pungi, făraş şi mături la tot pasul, aşa ca într-un oraş civilizat.
Între timp, părinţii copiilor privesc frustraţi şi neputincioşi cum odraslele lor calcă strâmb în "realizările" câinilor cu stăpân. Ar fi extraordinar ca autorităţile să facă ceva întru aplicarea legii. Doar la noi se spune că ai noroc atunci când te trezesti cu rahatul lipit de talpă. La cum se mişcă autorităţile şi la câtă murdărie e la tot pasul, de noroc se pare că n-o să ducem lipsă multă vreme de-aici înainte.
Ar fi de prisos să mai spunem că în vestul Europei - la Bruxelles, de exemplu - nu există câini maidanezi şi nici rahat pe străzi. Prin comparaţie, însă, Occidentul foloseşte baghete fermecate care poartă numele de "bun-simţ”, respectiv, "sancţiune”.
CITEŞTE ŞI: Primul parc de cartier e departe de ce a fost, la un an şi jumătate de la deschidere
