O nouă secţie a Spitalului Judeţean a fost renovată

O nouă secţie a Spitalului Judeţean a fost renovată
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Secţia de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi a fost modernizată recent. Inaugurarea şi sfinţirea lucrării au au avut loc ieri dimineaţă. Renovarea secţiei a constat în lucrări de reamenajare şi schimb de mobilier, costurile ridicându-se la aproximativ un milion de lei. Banii au provenit de la Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, instituţie care are în subordine Spitalul Judeţean. Alături de managerul spitalului, dr. Mihaela Debita, şi de preşedintele CJ Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa, la eveniment au participat şi decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, prof. univ. dr. Aurel Nechita, precum şi rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, prof. univ. dr. Iulian Bârsan.

Cel mai mare spital din Galaţi este acum renovat în proporţie de 80 la sută, potrivit conducerii unităţii. Atât dr. Bacalbaşa, cât şi dr. Nechita au promis că vor căuta şi mai multe fonduri pentru dotarea şi cu aparatură modernă a secţiei Oftalmologie. Următoarea secţie care ar urma să fie inaugurată este Ortopedia.

Citit 1533 ori Ultima modificare Joi, 16 Iulie 2015 18:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.