* Cele mai multe nereguli din punct de vedere al igienei au fost constatate în bucătării * Remarcabil: trei spitale fără nicio deficienţă *
Recentul scandal în urma căruia a ieşit la iveală faptul că o unitate medicală de elită precum Clinica de Cardiologie de la Tg. Mureş funcţionează fără a avea autorizaţie sanitară obligatorie în acest scop ne-a determinat să ne întrebăm care o fi, din acest punct de vedere, situaţia spitalelor gălăţene.
De la dr Liliana Moise, inspector-şef al Inspecţiei Sanitare de Stat Galaţi (instituţia care verifică deţinerea autorizaţiilor, precum şi îndeplinirea condiţiilor care condiţionează emiterea lor), am aflat:
„La noi toate spitalele au autorizaţie vizată. Altminteri n-ar putea încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări şi ca atare n-ar putea oferi servicii medicale. Sunt însă ţinute din scurt prin controale cu ocazia cărora se urmăreşte respectarea termenelor de conformare şi acolo unde este cazul sunt impuse recomandări şi termene de remediere pentru deficienţele constatate”.
Astfel, potrivit unei informări privind acţiunile de control efectuale în cursul acestui an de către ISS Galaţi la unităţile spitaliceşti, constatăm că, în cazul celei mai mari dintre acestea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a fost verificată îndeplinirea condiţiilor igienico-sanitare la Secţia Obstetrică Patologică, la Blocul alimentar şi respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiei gripale, precum şi a respectării prevederilor legale privind colectarea şi tratarea apelor uzate.
Inspectorii sanitari au constatat nereguli doar la Blocul alimentar (pentru deficienţele constatate fiind aplicate două sancţiuni cu amendă şi un avertisment) şi au stabilit termene de remediere.
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii (foto), în martie a fost controlat Blocul alimentar, pentru deficienţele constatate fiind aplicată o sancţiune. În rest, verificările întreprinse la rezerva de apă pentru incendii precum şi în ceea ce priveşte colectarea şi tratarea apelor uzate nu au relevat nereguli.
La Spitalul de Boli Infecţioase, conform situaţiei care ne-a fost pusă la dispoziţie, în luna mai au fost controlate spaţiile şi măsurile de prevenire şi combatere a infecţiei gripale, ocazie cu care s-a reactualizat planul de măsuri. În urma controalelor a fost amenajat un spaţiu special cu circuite separate destinat izolării cazurilor de gripă, s-a completat stocul de medicamente şi materiale sanitare.
Şi la Blocul alimentar al Spitalului de Obstetrică Ginecologie „Buna Vestire” s-au constatat unele deficienţe care între timp au fost remediate. Au mai fost controlate spălătoria, farmacia, staţia de sterilizare, laboratorul de analize, depozitul de deşeuri, fiind stabilite recomandări şi termene de îndeplinire a acestora.
La Spitalul de Boli Pulmonare în urma controalelor s-a recomandat completarea stocului de medicamente şi materiale sanitare.
În cazul Spitalului de Psihiatrie din Galaţi, al Spitalului Municipal şi al celui de la Iveşti, inspectorii ISS nu au constatat nicio neregulă. La fel şi la Spitalul „Tg Bujor”, cu menţiunea că la această unitate s-a dispus amenajarea şi dotarea izolatorului pentru bolnavii de gripă, achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare.
Întrebarea e cu ce fonduri, sau mai degrabă de la care furnizor dispus să mai livreze pe datorie ?