„Eu locuiesc în Spania, am soţ spaniol, o casă frumoasă şi un serviciu bun. Câştig destul de bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat aceasta soartă. Dar, acum doi ani, mai precis în august 2007 am venit în ţară pentru a-mi vinde apartamentul”.
„Înainte de a veni în ţară am făcut o procură pentru o prietenă, pentru a mă reprezenta la organele locale în legătura cu vinderea apartamentului şi eu trebuia să vin doar să semnez documentele şi să iau banii. Dar, n-a fost să fie aşa”.
„Ne-am împotmolit din primul moment la LOCONFORT. Au spus că NU SE POATE !!!! Eu trebuia să vin, să mă vadă, sunt eu sau nu sunt eu. OK, mi-am luat vacanţă şi am venit în ţară. Când, surpriză, la Loconfort nu mi-au putut elibera actul respectiv că eu sunt proprietară doar în anumite condiţii: dacă este urgent trebuia să plătesc 5 milioane lei, sau dacă nu este urgent, după o săptămână -1 milion lei (bani vechi)”.
„Şi am hotărât, tot aveam trei săptămâni, să mai aştept o săptămână. Nu m-am dus după o săptămână la Loconfort, ci după 9 zile. După 9 zile, când am ajuns la această instituţie, aveam actul pregătit, dar nu era semnat de dl. director. Şi atunci am fost puţin nervoasă şi le-am zis funcţionarilor că eu vin de la 4000 km doar că vreţi voi să vedeţi dacă sunt eu sau nu”.
„Şi una din funcţionare s-a dus la director cu actul respectiv şi a mai trebuit să aştept încă jumătate de oră pentru că dl director se juca pe calculator cu copilul lui. Şi când am făcut puţin scandal a fost foarte intrigat, s-a purtat foarte urât. Şi, în fine, am reuşit să obţin o hârtie, jumătate de coală A4, care confirmă că eu sunt proprietara”.
„Îmi pare rău de această situaţie, nu este vina mea, dar în România birocraţia înfloreşte din an în an. Am zis că nu mai vin în România niciodată, dar nu am încotro, am prieteni, am o mamă care trăieşte acolo şi pentru, pardon, nişte incapabili puşi în scaune de conducere, nu poţi să uiţi totuşi că eşti român. În septembrie vrem să venim în ţara şi chiar sunt curioasă dacă s-a schimbat ceva”.
Mesajul este semnat Dana. Comentariile sunt de prisos. Noi nu putem decât să o aşteptăm în luna septembrie cu impresii proaspete, după o nouă vizită în ţară. Din afară şi prin comparaţie lucrurile se văd uneori cel mai bine.
