Niciodată nu eşti prea mic pentru a învăţa de ce sunt importante ştirile. Iar micuţii de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 36, grupele mari A şi B, care ne-au vizitat săptămâna aceasta la redacţie, ne-au demonstrat că ştiu de ce contează să fii un om informat. Noi i-am învăţat cum ajung ştirile în ziar, ei ne-au învăţat că nici măcar ploile torenţiale nu trebui să ne şteargă zâmbetul. Mulţumiri doamnelor profesoare Carmen Nechita, Corina Gheorghiţă şi Rodica Belciugan, precum şi părinţilor care au făcut posibilă întâlnirea cu cei mai mici cititori, actuali sau viitori.
Grădiniţa nr. 36, în vizită la "Viaţa liberă" Scris de Anca Spânu
Anca Spânu
Articole recente - Anca Spânu
„Noaptea Muzeelor”, la Tecuci „Léa”, noul roman al scriitorului gălăţean Andrei Velea. Lansare de carte, la Librăria „Humanitas” Elevă a Școlii Nr. 28 din Galați, triumf internațional în Thailanda Artă, emoţie şi recunoştinţă, pe scena Teatrului „Leonard”. 70 de ani de excelență muzicală la Galaţi Clasa a VII-a A de la Colegiul „Cuza”, la „Viaţa liberă”
Mai multe din această categorie:

