ATITUDINI/ Cum a fost la petrecerea bloggerilor

ATITUDINI/ Cum a fost la petrecerea bloggerilor
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Petrecerea bloggerilor, ediţia a XI-a, s-a desfăşurat la Bucureşti, în Grand Combo Băneasa. Premiile au fost multe, frumoase, valoroase, distracţia şi socializarea pe cinste, mâncarea oferită de Grand Combo la fel de bună (nu vă spun câţi burgeri am mâncat, rămâne pentru mine). Marele premiu, ca să spun aşa, a fost un megalaptop, o "rachetă", oferit de Asus.

La concursurile defăşurate, având în vedere că aveam presiunea timpului, m-am lăsat învins la biliard (mi-am băgat toate bilele mele, apoi pe toate ale adversarului şi bila neagră în gaura greşită) şi bowling, la FIFA am luat bătaie cu 2-1 pe greşeala mea (am apăsat aiurea şi a rezultat un autogol frumos înscris de portarul meu), iar la singurul joc în care am ajuns în finală, Overwatch, n-am mai stat la finală.

Pentru toate astea trebuie să-i mulţumesc lui Toma, în special, care s-a chinuit cu organizarea, şi lui Rareş, care m-a dus la gară, să prind trenul de întoarcere. Nu de alta, dar n-aveam chef să stau o noapte în Gara de Nord. Prefer somnul în trenuri decât în gări.

Evident, vreau şi la Galaţi o astfel de manifestare. Ce ne-ar trebui nouă? În primul rând un spaţiu în care să ne jucăm de toate. La ediţia a XI-a, au fost concursuri de biliard, 2048, simulator Formula 1, FIFA, bowling, Overwatch. Toate acestea sunt posibile doar într-un spaţiu adecvat, dar Galaţiul nu dispune de aşa ceva. Poate, cu mici ajustări, s-ar putea organiza la vreun hotel din oraş, care să ne sponsorizeze aproape în totalitate, inclusiv cu o noapte de cazare pentru participanţi. Mâncarea, consolele şi premiile, în mare parte le rezolvi uşor, dar cea mai mare problemă rămâne spaţiul. Iar la inaugurare, în loc de simulatoare de Formula 1 şi biliard, s-ar putea diversifica paleta jocurilor video.

În încheiere, trebuie să menţionez că gălăţenii n-au plecat învinşi: Bogdan Pană a câştigat campionatul de FIFA.

Citit 1090 ori Ultima modificare Marți, 12 Iulie 2016 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.