Peste 20 de voluntari au oferit îmbrăţisări "gratuite"

Peste 20 de voluntari au oferit îmbrăţisări "gratuite"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Peste 20 de voluntari au participat la evenimentul organizat de Asociaţia „Şi noi suntem copiii voştri”. Acţiunea s-a numit „Festivalul îmbrăţisărilor” şi a dăruit iubire necondiţionată tuturor oamenilor care au trecut ieri pe la Shopping City. Într-un colţişor minuscul al lumii, aceşti copii au încercat să scoată oamenii din indiferenţă şi să ne dea o lecţie. Poate că nu putem schimba lumea în totalitate, dar, dacă vom aştepta la nesfârşit, iubirea noastră faţă de semeni se va pierde în cotidian.

Cea mai încântătoare şi iubitoare voluntară a fost Renata, o fetiţă ce urmează să împlinească opt anişori. Renata este sora unui copil cu nevoi speciale şi a vrut să demonstreze că iubirea şi afecţiunea pot vindeca orice suflet. Micuţa a stat 12 ore în soare pentru a îmbrăţişa şi a cunoaşte cât mai mulţi oameni. În viitorul apropiat, Asociaţia „Şi noi suntem copiii voştri” doreşte să dezvolte această campanie şi în alte oraşe, pentru că s-a dovedit  a fi un adevărat succes.        

Citit 1784 ori Ultima modificare Duminică, 07 August 2016 17:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.