Adolescenţii îşi pot scoate singuri CAZIERUL JUDICIAR

Adolescenţii îşi pot scoate singuri CAZIERUL JUDICIAR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani pot merge singuri la poliţie pentru a solicita şi primi certificatul de cazier judiciar, îndeplinirea formalităţilor nefiind condiţionată de prezenţa vreunui părinte sau tutore. Depunerea actelor şi ridicarea documentului se fac după regulile valabile în cazul persoanelor majore.

Astfel, adolescenţii cu vârstele menţionate trebuie să depună la ghişeu cererea tip completată corespunzător, cartea de identitate şi chitanţa prin care atestă plata taxei de 10 lei. Aceleaşi reguli li se aplică şi minorilor care domiciliază în străinătate, aceştia putând solicita certificatele la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de pe teritoriul statului unde locuiesc.

În primele nouă luni ale acestui an, peste 40.000 de adolescenţi români cu vârste de peste 14 ani au solicitat unităţilor Poliţiei certificate de cazier judiciar.

Citit 2336 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2016 01:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.