Gălăţeanca Marta-Iozefina Bencze a fost numită secretar de stat

Gălăţeanca Marta-Iozefina Bencze a fost numită secretar de stat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Gălăţeanca Marta-Iozefina Bencze a fost numită, de către Senat, în funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. După ce a fost audiată, pe 10 octombrie, de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României, Marta a primit confirmarea postului prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 0851 din 2016 a actului nr. 143.

Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este o autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar şi are ca scop principal monitorizarea instituţiilor de tip rezidenţial publice sau private, destinate să servească persoanele cu dizabilităţi, precum şi spitale sau secţii de psihiatrie.

Faptul că Marta a fost numită preşedinte al acestui consiliu este cu atât mai lăudabil cu cât gălăţeanca este prima femeie cu dizabilităţi din România în această funcţie. De asemenea, Marta a fost numită într-o astfel de funcţie fără a fi membră a vreunui partid politic, în condiţiile în care, în ultimii ani, toţi secretarii de stat gălăţeni au ajuns pe astfel de posturi doar cu carnet de partid.

"Această poziţie reprezintă pentru mine o responsabilitate imensă, dar şi o recunoaştere a activităţii mele din ultimii 20 de ani în domeniul neguvernamental. Sunt o persoană muncitoare şi perseverentă, care îşi asumă cu responsabilitate atribuţiile acestei poziţii. (…) Am dorinţa, disponibilitatea şi înţelegerea de a construi o autoritate transparentă şi viabilă pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece fiecărui om îi este imperios necesară respectarea drepturilor conform Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului", este mesajul Martei.

Marta-Iozefina Bencze are 40 de ani şi activează de aproape 20 de ani în domeniul nonguvernamental, cu tinerii, persoanele cu dizabilităţi fizice, senzoriale sau asociate, precum şi aparţinătorii acestora, organizaţii naţionale şi internaţionale de tineret sau pentru persoane cu dizabilităţi. Marta este licenţiată în Drept şi are un master în Dreptul European al Afacerilor şi este acreditată ANC ca formator, manager de proiecte, inspector resurse umane şi fundraiser. De profesie consilier juridic, Marta a lucrat pe postul de consilier juridic la Universitatea “Dunărea de Jos”, oferind şi consultanţă juridică persoanelor cu dizabilităţi din toată ţara.

Citit 5834 ori Ultima modificare Vineri, 28 Octombrie 2016 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.