Toţi poştaşii gălăţeni şi-au reluat lucrul

Toţi poştaşii gălăţeni şi-au reluat lucrul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Toţi angajaţii Poştei gălăţene au revenit la lucru astăzi, după ce, cu o zi înainte, poştaşii rurali din zona de nord a judeţului au refuzat să mai iasă pe teren, în semn de protest faţă de majorarea salarială de doar 68 de lei, în medie, propusă de conducerea companiei.

"Poştaşii rurali au vrut, iniţial, să continue protestul şi vineri, dar apoi au hotărât să-şi reia activitatea. Pentru că sunt pensii şi ajutoare sociale de distribuit, oamenii nu au vrut să creeze tensiuni suplimentare", ne-a declarat liderul de sindicat al poştaşilor gălăţeni, Adrian Tatu. Conducerea Sindicatului Lucrătorilor Poştali a primit, joi, o scrisoare de la Asociaţia Naţională a Pensionarilor, prin care aceasta făcea apel la poştaşi să distribuie pensiile, pentru a nu-i lăsa pe pensionari fără bani până luni.

Totodată, negocierile între sindicalişti şi conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, privind majorarea salariilor, continuă.

Citit 1101 ori Ultima modificare Vineri, 28 Octombrie 2016 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.